Recidivist capturat după ce a ucis o femeie. A doua crimă, comisă în condiții asemănătoare

  • Costel Cârcel, un localnic din Petroșani, recent eliberat după o condamnare de 20 de ani, pentru uciderea unei tinere care practica prostituția, a fost reținut după o altă crimă, pe care a comis-o în condiții asemănătoare.

Victima sa ar fi fost o tânără care practica prostituția pe centura municipiului Petroșani. Bărbatul a sugrumat-o și a încercat apoi să ascundă cadavrul.

Trupul femeii, în vârstă de 35 de ani, a fost descoperit pe un teren viran, la două luni după ce aceasta fusese ucisă.

„În urma investigațiilor efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. Procurorii au stabilit că în data de 19 februarie 2024, între orele 21:53 și 23:12, în timp ce victima se afla în compania inculpatului, acesta din urmă a comis omorul prin sugrumare, ascunzând ulterior cadavrul pe un teren viran din apropierea fostului poligon de tragere din municipiul Petroșani. Procurorii menționează că inculpatul mai fusese anterior condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni similare de omor calificat”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Costel Cîrcel a fost reținut marți seara, 16 aprilie, iar miercuri, procurorii au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a inculpatului. În 2007, tot în luna februarie, recidivistul a mai ucis o prostituată. Lucra ca șofer, iar victima a fost strangulată în cabina camionului său. Bărbatul a ascuns și atunci trupul victimei, care însă a fost descoperit după câteva zile.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente