1.6 C
Deva
joi, decembrie 5, 2024

Adrenalină la cote maxime. S-a deschis oficial sezonul la rafting pe Jiu

Primăvara timpurie a deschis, nesperat de repede, sezonul la rafting pe Jiu, iar 30 de bucureşteni au fost primii care au luat valurile în piept. Debitul mare al apei şi soarele prietenos au fost ingredientele principale ale distracţiei în bărcile de rafting.

rafting1Sezonul de rafting 2014 a debutat oficial, iar turiştii au venit deja în Valea Jiului pentru a profita de primăvara ce a sosit mai devreme în acest an. Primele bărci de rafting, ghidate de instructori profesionişti, au coborât, sâmbătă, pe apele învolburate ale Jiului, pe Defielul săpat de râu de-a lungul timpului. În rafting, coborârea se face cu bărci pneumatice speciale, de până la 12 persoane, la care se adauga obligatoriu un instructor.

Valea Jiului este considerată de mulţi cea mai spectaculoasă zonă de rafting din România. Jiul are debit mare începând din primăvară până în toamnă, iar peisajul este spectaculos. Râul Jiu, în Defileul pe care l-a săpat între Munţii Vâlcan şi Parâng, de la Livezeni la Bumbeşti Jiu, este sectorul în care practicarea activităţilor de rafting se poate face în cele mai bune condiţii din ţară şi în cea mai mare perioadă a anului, din lunile martie/aprilie şi până în octombrie, cu o eventuală pauză in lunile iulie – august ale anilor mai secetoşi. Iar atracţii sunt suficiente pentru cei care se încumetă să se aventureze cu barca pe apele Jiului. Astfel, accesul este uşor chiar şi cu maşinile, traseul acvatic are o lungime totală de peste 40 km, iar cascadele, săritorile, meandrele şi viteza mare a apei asigură toate condiţiile pentru o activitate mai mult decât atractivă. Şi pe asta au mizat şi cei de la Transilvania Adventure, care au organizat sâmbătă primele curse de rafting pe Jiu.

30 de turişti, vrăjiţi de peisaj

Datorită vremii prietenoase, cei de la Transilvania Adventure au inclus cursa de rafting pe Jiu în team building-ul pregătit pentru un grup de 31 de persoane din Bucureşti, care s-au aflat în week-end în Valea Jiului. Iar 22 dintre aceştia s-au echipat corespunzător, ca la carte, şi s-au urcat în bărcile ce au coborât pe apele vijelioase pe alocuri ale Jiului. “În total au fost 3 bărci, două de câte 6 persoane, şi una de 12 persoane, fiecare însoţită de câte un instructor. Râul Jiu este împărţit în trei tronsoane, iar de această dată coborârea s-a făcut pe tronsonul doi, care pleacă de pe la mijlocul Defileului şi se opreşte înainte de Lainici, pe o lungime de 13 kilometri. Traseul l-am parcurs în aproximativ două ore şi jumătate, cu o pauză pe la mijlocul coborârii”, a declarat Sorin Sanda, reprezentantul Transilvania Adventure. De ce ar alege turiştii să părăsească drumul asfaltat pentru o coborâre cu bărcile pneumatice?! Sorin Sanda explică: “În primul rând, peisajul de-o parte şi de alta a Jiului se vede cu totul altfel faţă de cel pe care îl observi de pe drum, e mult mai spectaculos. În al doilea rând, sunt cataractele, caninoanele traversate cu bărcile, care îţi oferă o senzaţie unică”. Iar turiştii au fost extrem de încântaţi şi au promis că vor reveni imediat cum vor avea din nou ocazia. De plictiseală nici nu poate fi vorba, mai ales că adrenalina e la cote maxime, iar sângele îţi fierbe în vene. Amatorii primesc echipament performant şi au parte de instructori specializaţi astfel încât viaţa să nu le fie pusă în pericol. De precizat că Defileul Jiului are cel mai ridicat grad de dificultate din România în ceea ce priveşte practicarea acestui sport iar pe traseul de 25 de kilometri sunt peste 80 de cascade. Viteza apei atinge, pe alocuri, 35-40 de kilometri la oră, iar adâncimea ei ajunge de la 15 metri până la câţiva zeci de centimetri, acolo unde râul este mai lat şi mai lin.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/