-1.3 C
Deva
marți, decembrie 5, 2023

Comorile „populare” din lăzile de zestre ale sătenilor din Arănieş

IMG_0076Mai puţin de 25 de oameni trăiesc într-unul dintre cele mai mici cătune din Ţinutul Pădurenilor, Arănieş. Departe de agitaţia oraşelor, sătenii au păstrat aici tradiţii vechi de secole. Oamenii nu se mai adună în număr mare la sărbători şi nu mai poartă, decât cu ocazii rare, costumele pădureneşti, dar lăzile lor de zestre au rămas pline de adevărate comori culturale.

Viorica Farcaş, una dintre localnicele din Arănieş, se poate mândri cu o colecţie impresionantă de vestimentaţii populare autentice. Multe dintre ele au fost ţesute şi împodobite de ea, altele au fost moştenite de la bunica şi străbunica ei. Între cele câteva zeci de obiecte vestimentare păstrate în lada de zestre a familiei pădurencei, un loc special îl ocupă o cămaşă de mireasă, creată în urmă cu aproape 100 de ani. „Cămaşa miresei era bogat împodobită cu motive populare. I se spunea cocie, era compusă din ciupag, ca şi la bănăţeni, pentru că suntem la interferenţe cu ei, însă la ei nu era cusută laolaltă cu poala. Este din bumbac, cusută numai de mână, iar înfloriturii de jos a poalei îi spunem cipcă, la fel şi celei de la mâneci, cărora le spunem pumnaşi. De asemenea, la spate, cu această cămaşă se purta opregul (un şorţ)”, povesteşte Victoria. Cojocelul şi brăcirile erau accesorii pentru costumaţia fetelor de măritat, iar pe cap, miresele din Ţinutul Pădurenilor purtau un o coroniţă bogat împodobită cu flori, mărgele colorate şi bănuţi argintii. I se spunea conci sau cerc, iar fetele îl aşezau peste părul împletit într-o codiţă lungă.

https://www.youtube.com/watch?v=OlqckqJcmQY

Aproape toate familiile din Arănieş ţin cu drag la tradiţiile zonei Pădurenimii. Oamenii păstrează în casele lor zeci de costume şi obiecte tradiţionale, unele vechi de mai bine de un secol, toate adevărate opere de artă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/