Îţi trebuie curaj, dar şi un dram de nebunie ca să stai printre nori, într-un planor. Cine a încercat măcar o dată senzaţia, spune că nu se mai poate sătura.
ZHD a aflat detalii despre fascinanta artă a zborului de la cel mai titrat pilot-planorist la zbor de distanţă din judeţ. Unul dintre puţinii tineri care fac performanţă stând de bună voie cu capul în nori. La propriu!
Zborul cu planorul e un hobby pentru oameni curajoşi. Pentru el, este pasiunea care i-a adus performanţa.
La 22 de ani, deveanul Norbert Scarlat a cucerit cerul şi se numără printre cei 10 piloţi-planorişti ai 
Lotului Naţional de Zbor Distanţă. A reuşit zboruri de peste 500 de kilometri, iar propriul record de altitudine depăşeşte 7.000 de metri.
Pasiunea lui pentru aparate de zbor a început la 11 ani – cu aeromodelismul. După 6 titluri de campion naţional, s-a apucat de planorism. Are 420 de ore de zbor şi a fost distins cu Insigna de aur cu două diamante – după ce a zburat cu planorul la 7.500 de metri înălţime, în Bucegi. Anul viitor, vrea să depăşească înălţimea Everestului.
„Cum m-a ‘molipsit‘ planorismul”
Avea 12 ani când a participat la primul concurs internaţional de aeromodele – instruit de profesorul Ladislau Balo şi după doar un an de când îşi descoperise pasiunea pentru planoarele radio-comandate. Au urmat şi alte competiţii – în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Bulgaria, plus o colecţie de titluri care impresionează.
„În 2005, am fost campionul României la un concurs de la Szeged, la categoria F3J. Sunt singurul român care a câştigat o competiţie în străinătate la această categorie. La vremea aceea, participam la câte 4-5 concursuri pe an. La Braşov, la ‘IAR World Cup’, l-am învins pe campionul naţional. După 6 titluri de campion naţional, am virat spre planorism”, povesteşte Norbert Scarlat.
Primul zbor cu planorul a fost o întâmplare şi s-a petrecut în 2003.
„Era pe vremea când făceam aeromodelism. Nu prea înţelegeam eu cum e cu curenţii ascendenţi de aer, în care planează aeromodelele, aşa că am tot întrebat în stânga şi-n dreapta, iar un planorist s-a oferit să-mi explice chiar acolo sus – în aer. Aşa am făcut primul zbor cu planorul. Şi m-am ‘molipsit’. A fost de-a dreptul fascinant”, îşi aminteşte deveanul.
Performanţe
La 15 ani, Norbert n-a mai stat pe gânduri şi s-a înscris la cursuri de planorism, iar la 16 ani şi-a luat brevetul de pilot-planorist în zbor de distanţă.
„Am avut un instructor pe cinste, un nume respectat în planorismul românesc – Simion Câmpean, multiplu campion naţional la acrobaţie cu planorul”, explică Scarlat.
Probabil tot de dragul instructorului, hunedoreanul a ales să-şi facă debutul în arta zborului la Campionatul Naţional de Acrobaţie. Spectacolul atrage, dar pe el îl pasiona mai degrabă zborul de distanţă aşa s-a concentrat în direcţia asta.
Din 2008, Norbert Scarlat face zbor de performanţă. După numai un an, a reuşit să obţină Insigna de Argint. Distincţia este acordată după un zbor de peste 5 ore, planat după declanşare şi un zbor de distanţă pe 50 de kilometri în linie dreaptă, cu un câştig de înălţime de cel puţin 1.000 de metri şi o aterizare pe un teren ales din aer – deci, în afara aerodromului.
La 18 ani, planoristul a obţinut şi primul titlu de campion naţional – la juniori. Performanţa i-a asigurat un loc în Lotul Naţional de Zbor Distanţă cu Planorul. Un an mai târziu, a luat startul în Campionatul Naţional de seniori. În 2012, a zburat într-un concurs internaţional, la Braşov, pentru calificarea în finala Grand Prix mondială, iar anul acesta a câştigat competiţia Grand Prix, tot la Braşov – Locul I la seniori.
Distincţii pe cinste
Amploarea pe care a luat-o zborul de performanţă a făcut ca, pe plan mondial, Insigna de Argint să 
nu mai însemne mare lucru, aşa că hunedoreanul şi-a dorit Insigna de Aur a Federaţiei Aeronautice Internaţionale – acordată pentru un zbor de distanţă de 300 de kilometri cu câştig de înălţime de 3.000 de metri. Performanţa îi poate adăuga preţioasei distincţii între 1 şi 3 diamante.
„Eu am primit direct Insigna de Aur cu un diamant – anul trecut, în august, după ce am reuşit un zbor de 310 kilometri cu ţel fix triunghiular”, explică pilotul.
Şi tot din 2012, Norbert Scarlat este cel mai tânăr pilot-planorist din judeţ deţinător al Insigner de Aur cu două diamante. Distincţia se acordă la un zbor cu câştig de înălţime de 5.000 de metri. Deveanul însă a reuşit să dirijeze planorul la o altitudine de 7.500 de metri – în Munţii Bucegi.
„Sunt bucuros că am primit al doilea diamant exact în ziua când împlineam 5 ani de când aveam brevet de pilot”, mai spune planoristul, care are în plan şi insigna cu trei diamante. Cu ea se mândresc doar vreo 20 de români, iar ca s-o câştige, trebuie să reuşească un zbor de cel puţin 500 de kilometri.
„Nu e complicat. În august, la antrenamente, am făcut trei zboruri de 525 de kilometri. Acesta e recordul meu de distanţă”, completează cel mai tânăr pilot-planorist român cu astfel de performanţe.
Aterizări forţate
Zborul cu planorul începe odată cu lansarea – care se face, în genere, prin remorcaj de avion sau mosor. După ce atinge înălţimea de declanşare, planorul zboară cu o precizie ridicată folosindu-se de caracteristicile sale aerodinamice. Iar ca să câştige în înălţime, foloseşte curenţii ascendenţi din aer.
Ca să fii pilot-planorist, pe lângă faptul că trebuie să „adulmeci” termicele mai ceva ca o barză, trebuie să-ţi calculezi şi terenurile de rezervă. Adică, terenul pe care să poţi ateriza fără probleme dacă rămâi fără curenţi ascendenţi. Dar nu întotdeauna, socoteala din manualul de pilotaj se potriveşte cu situaţia reală. Norbert povesteşte că şi lui i-au jucat feste condiţiile meteo şi a fost nevoit să aterizeze pe te miri unde.
„Mi s-a întâmplat de vreo 8 ori în 7 ani de planorism. Dar chiar şi în asemenea condiţii, nu există riscuri pentru pilot. În planorism, accidentele sunt rare şi se petrec din vina piloţilor care nu respectă regulile. Oricum, indiferent de situaţie, ai timp să te salvezi. Sari cu paraşuta!”, explică deveanul, care şi-a luat şi brevetul de pilot pentru aeronave ultrauşoare.
Dacă ar face o comparaţie, Norbert e de părere că zborul cu avionul este mult mai riscant, iar aparatul este mai dificil de pilotat decât un planor. Una peste alta însă, aeronavele sunt mult mai sigure decât autoturismele – este concluzia hunedoreanului.
Norbert Scarlat este economist de profesie şi speră ca meseria să nu-i împiedice vreodată zborurile cu planorul. Şi-a ales un model pe cinste în planorism – campionul mondial Sebastian Kawa, iar în 2014, are de gând să ia startul în cât mai multe competiţii din străinătate, pentru că cel mai bun antrenament este concursul. Până atunci, se pregăteşte serios pentru Campionatul Naţional de vara viitoare.
–––––––––––––––––––––––––––
Recorduri în zborul fără motor
*În România, cel mai lung zbor cu planorul a fost realizat de germanul Patrick Puskeiler (foto), la un 
concurs internaţional desfăşurat în judeţul Arad, în august 2012 – 750 de kilometri, străbătuţi pe traseul Ineu-Sibiu-Deva-Caransebeş-Zalău-Vârful Bihorul-Ineu. Neamţul a depăşit vechiul record naţional, de 720 de kilometri, care a fost realizat în 2004, de hunedoreanul Cătălin Porumbu.
*Recordul naţional de înălţime a fost stabilit pe 15 noiembrie 1977, de pilotul Erwin Rosch – 11.000 metri. El a decolat de la Sânpetru şi a pilotat un planor Foka 5.
*Recordul mondial de înălţime a fost înregistrat pe 29 august 2006, la traversarea Anzilor, de pilotul american Steve Fosset şi de copilotul Einar Enevoldson – 15.460 metri altitudine. Cei doi au purtat costume de presiune (asemănătoare costumelor spaţiale), pentru a putea zbura la peste 14.000 de metri. Înainte de a atinge performanţa, Fosset şi Enevoldson au făcut încercări timp de 5 ani, în 3 ţări. Demersul lor a fost cunoscut sub numele de „Proiectul Perlan”.
––––––––––––––––––––––
ISTORIC. Planorismul românesc a început la Sânpetru
Printre primele experimente în domeniul zborului cu planorul se numără cele ale britanicului George Cayley – care a construit, în 1853, primul planor ce putea menţine un om, şi cele ale germanului Otto Lilienthal – care, în 1891, a introdus stabilizatorii de la nivelul cozii la primul său planor funcţional care putea menţine un om. Lilienthal a fost şi primul pământean care a realizat în mod repetat un zbor cu planorul.
În România, planorismul a prins rădăcini în anii ‘30, mai ales în zonele montane, deoarece curenţii influenţaţi de relief ajutau la executarea unor zboruri cât mai lungi. Leagănul planorismului românesc este considerat aerodromul Sânpetru, de lângă Braşov. Aici au fost realizate primele performanţe şi numeroase recorduri de înălţime. La început, metodele de lansare şi de zbor erau limitate. Planoarele rudimentare erau lansate cu sandoul – un elastic puternic care era tras la vale de mai mulţi oameni, pentru a fi întins, iar planorul era lansat ca din praştie. Primii planorişti şcoliţi în România s-au format la şcoala neoficială, organizată la Sibiu de inginerul Egon Pastior. Zburau cu planorul Zogling şi erau instruiţi pe Dealul Viilor şi la Poplaca. În 1936, inginerul Felix Gustav Stof (foto), venit din Făgăraş – absolvent al Politehnicii din Dresda, constructor de planoare, pilot-planorist categoria “C” și instructor de zbor fără motor, a înfiinţat Şcoala de zbor de la Livezeni, judeţul Hunedoara, şi a construit aici patru planoare. Tot Stof a executat şi primul zbor planat în Valea Jiului – în decembrie 1936, de pe Dealul Chicioara, cu aterizare pe câmpul Lunca Mare (astăzi, cartierul „Aeroport” din Petroşani). Şcoala de la Livezeni a funcţionat 20 de ani şi a rămas în istorie datorită unor zboruri deosebite, realizate prin lansare de pe înălţimile Parângului, la cote de peste 2.000 de metri, unde planoarele demontate erau cărate în spinare pe potecile munţilor, apoi montate şi lansate în zbor. În 1958, ia fiinţă şi la Săuleşti, lângă Deva, o şcoală de pilotaj cu două secţii – planorism şi zbor cu motor, nu departe de Binţinţi, unde Aurel Vlaicu a zburat cu „Gândacul” lui în 1909.
–––––––––––––––––-
10 ore de zbor sunt necesare pentru obţinerea brevetului de pilot-planorist
