Una dintre cele mai frumoase păduri ale Hunedoarei, aflată în zona Dealurilor Silvaşului şi traversată de drumul judeţean 687 A Hunedoara – Haţeg, pe care pelerinii ajung la Mănăstirea Prislop, este împânzită în mai multe locuri de adevărate gropi de gunoi.
Tone de deşeuri menajere, rămăşiţe de mobilier şi de materiale de construcţii au fost depozitate cu remorcile în pădure, la câţiva metri de şosea.
Cele mai mari cantităţi de gunoaie au fost adunate în zona Silvaşului (Haţeg) la intersecţia cu o altă şosea turistică, DJ 687 M, spre Lacul Cinciş.
În ultimul an, Primăria Hunedoara a organizat mai multe campanii de ecologizare a locurilor de pe marginea drumului judeţean, unde au fost deversate deşeurile.
Angajaţii instituţiei au adunat, de fiecare dată, mai multe remorci de gunoaie. De asemenea, în mai multe locuri fost amplasate pancarte prin care oamenii sunt avertizaţi că pot primi amenzi mari dacă sunt prinşi murdărind pădurea.
Avertismentele afişate şi acţiunile de curăţenie nu i-au impresionat, iar pădurea, cunoscută pentru fauna sa bogată, a redevenit un loc murdar, care oferă privelişti respingătoare.