Sărbătoarea mersului pe bicicletă începe, din această lună, şi la Deva.
„Masa Critică” are loc în peste 500 de oraşe ale lumii, în ultima zi de vineri a fiecărei luni

„Noi nu blocăm traficul, noi facem parte din trafic!”. Aceasta este filosofia generală din spatele conceptului internaţional denumit „Masa Critică”.
Evenimentul începe, de luna aceasta, şi la Deva. Toată lumea este invitată să pedaleze la o plimbare în masă cu bicicleta, pe străzile oraşului. Startul va avea loc vineri, la ora 18, din Piaţa Unirii, iar traseul se decide la faţa locului.
Deva este al doilea oraş din judeţ, după Petroşani, care găzduieşte „Masa Critică”.
Mişcarea va avea loc în fiecare lună, în ultima zi de vineri – ca şi în restul lumii.
Ce este „Masa Critică”

„Masa Critică” este un eveniment internaţional la care participă ciclişti de toate vârstele. Conceptul a pornit din California, acum 22 de ani şi este o „coincidenţă organizată”. Fără conducători, fără organizatori şi fără înscrieri. Fără şedinţe, fără politică internă şi fără manifestări!
Evenimentul se desfăşoară în ultima zi de vineri a fiecărei luni, în peste 500 de oraşe ale lumii, şi are drept scop promovarea bicicletei ca mijloc alternativ de transport – ieftin şi ecologic, ori ca formă de agrement şi mişcare sportivă în aer liber. În plus, „Masa Critică” atrage atenţia asupra siguranţei bicicliştilor, atunci când sunt nevoiţi să împartă drumul cu traficul motorizat.
Participanţii se întâlnesc într-un loc şi la o oră stabilite dinainte pentru a se bucura de siguranţa şi de compania pe care le-o oferă mersul în grup pe străzile oraşului.
„Masa Critică” diferă de multe alte mişcări sociale. Evenimentele de acest tip sunt auto-organizate, noncomerciale, noncompetitive, neoficiale şi fără autorizaţii de la autorităţi.
[wzslider autoplay=”true”]
Nu trebuie să fim mulţi! Trebuie să fim toţi!
Pentru ca acţiunea să aibă loc, trebuie să existe suficienţi participanţi încât să creeze o „masă critică” de ciclişti – suficient de mare ca să ocupe în siguranţă o bucată de stradă şi să atragă atenţia celor care circulă cu mijloace de transport motorizate.
„Împarte drumul cu mine!” este sloganul sub care se desfăşoară în lume „Masa Critică”. Vineri, evenimentul ia startul şi la Deva. Toţi participanţii trebuie să-şi echipeze bicicletele cu lumini de faţă/spate şi să poarte veste reflectorizante sau cel puţin îmbrăcăminte în culori vizibile – galben, portocaliu. Copiii sub 14 ani pot pedala în „Masa Critică” doar însoţiţi de un adult.
De la apariţia sa, în 1992, numele acestei mişcări a fost folosit în diferite contexte – de la campanii publicitare, până la multe alte evenimente publice.
–––––––––––––––––––––––––––
ISTORIC. Budapesta – cel mai mare număr de participanţi
Prima „Masă Critică” a avut loc la San Francisco, în statul american California, pe 25 septembrie 1992 – într-o zi de vineri, la ora 18, şi a avut 48 de participanţi. Mişcarea şi-a câştigat numele începând cu a doua ediţie – pe 30 octombrie 1992, la care numărul cicliştilor s-a dublat. Astfel de evenimente au loc, în prezent, în sute de oraşe din întreaga lume. Cel mai mare număr de participanţi la „Masa Critică” a fost înregistrat în capitala Ungariei, pe 22 aprilie 2008, când 80.000 de ciclişti au pedalat prin Budapesta de Ziua Pământului.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
„Masa Critică” în România
Mişcarea răspândită în lume de americani se desfăşoară, astăzi, în mai multe oraşe din România:
*BRAŞOV – Întâlnirea cicliştilor are loc în faţa Primăriei, lângă Statuia Lupoaicei.
*BUCUREŞTI – Punctul de plecare este locul numit „La Rond”, din Parcul Izvor. Startul se dă la ora 19.30, pe un traseu de 18 kilometri, prin centrul Capitalei.
*BOTOŞANI – Participanţii se întâlnesc la ora 19, în faţa Statuii Eroilor, din Centrul Vechi.
*IAŞI – Întâlnirea are loc în Capătul Copoului, la ora 18, începând din 2009. În 2007, „Masa Critică” Iaşi s-a desfăşurat în zilele de duminică, de la ora 14.
*PLOIEŞTI – Punctul de întâlnire este Parcul Tineretului, lângă Statuia lui Mihai Viteazul, iar evenimentul ia startul la ora 17.30.
*TIMIŞOARA – „Masa Critică” porneşte din faţa Catedralei Mitropolitane, la ora 18.30.
*CLUJ-NAPOCA – Bicicliştii se întâlnesc în Piaţa Unirii, la ora 18.
*SIBIU – Evenimentul ia startul din Piaţa Mică, la ora 18.30.
*HUŞI – Întâlnirea are loc în Piaţa Tricolorului, iar acţiunea începe la ora 18.30.
*PETROŞANI – “Masa Critică” se desfăşoară din septembrie 2013. Participanţii se întâlnesc în Piaţa Victoriei, la ora 18.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Află mai multe detalii despre „Masa Critică” Deva, luni, de la ora 17, la HUNEDOARA TV, în emisiunea „Sport Plus”