Mergi sau crapă! – este, probabil, cel mai cunoscut motto al Legiunii Străine. Simplu şi explicit, el e o mărturie a durităţii antrenamentelor zilnice ale legionarilor.
Un hunedorean care a petrecut un an în cea mai dură şi mai cunoscută forţă de luptă din lume povesteşte cum arată viaţa „soldaţilor fără nume” înrolaţi sub celebra lozincă „Legiunea – patria noastră”
Este cunoscută drept cea mai dură şi mai bine antrenată armată din lume – cu misiuni în cele mai periculoase teatre de operaţii. Este formată din bărbaţi perfect sănătoşi şi cu un psihic de fier.
Atraşi de mirajul aventurii, ei devin „soldaţi fără nume”. Lucrurile personale le sunt confiscate şi înapoiate doar atunci când vor să renunţe. Instrucţia draconică, dar şi cursurile intensive de limba franceză şi antrenamentul incredibil sunt etapele după care cei mai buni recruţi devin luptători de elită.
Aventura
Un hunedorean de 32 de ani a petrecut un an „sub arme”. A plecat în Legiune după o petrecere – convins de un prieten. Când n-a mai rezistat, a dezertat. Acum, nu s-ar mai înrola nici mort!
„Am luat decizia la repezeală şi n-am spus-o decât unei surori. Mă tot bătea la cap un prieten. Când ne întâlneam, nu vorbea de altceva. Am fost la un chef cu el. Dimineaţa, ameţit, i-am spus ‘Hai să mergem‘ şi am plecat. Am luat trenul până la Arad şi de acolo, am plecat spre Marsilia cu un autocar. În 30 de minute, am ajuns la Aubagne – principalul centru de recrutare şi testare a celor care vor să intre în Legiune”, povesteşte Damian Pop.
Aici ţi se ia tot ce ai adus cu tine. Şi acte, şi haine şi orice alt lucru personal. Primeşti, în schimb, alte haine, dar şi altă identitate.
„Îţi schimbă inclusiv numele părinţilor în acte. Doar iniţiala numelui de familie rămâne aceeaşi. Din Damian Pop, eu am devenit Andrei Părău şi figuram cu domiciliul în Bucureşti. Am primit şi un număr matricol – 200.457”, explică hunedoreanul.
Au urmat testele psihologice. Foarte grele şi foarte dure. Cei mai mulţi le pică. Candidaţii sunt supuşi şi unor probe sportive. Ca să le treci, trebuie să ai o pregătire fizică peste medie.
„Eu am avut noroc că am făcut armată serioasă. Altfel, nu m-aş fi descurcat”, spune Pop.
La fel de important este şi testul medical. Viitorii legionari trebuie să fie sănătoşi tun şi cu o dantură perfectă. O simplă carie te poate trimite acasă. Urmează proba de foc. Interviul. Eşti întrebat despre tot ce înseamnă viaţă personală. Dacă ai avut probleme cu legea, dacă eşti urmărit, dacă ai amenzi, dacă eşti însurat.
„Aparent, nu e complicat să ajungi în Legiune. Mulţi cred că e suficient să-ţi placă riscul şi aventura. Dar realitatea e alta şi o descoperi abia când ajungi acolo. După o lună de teste, vezi lucrurile altfel. Primul telefon acasă l-am dat după o săptămână. N-aveam voie, dar m-am descurcat. M-a ajutat un român. I-am dat 10 euro şi m-a lăsat să sun un minut. Am vorbit cu mama, dar nu i-am spus că m-am înrolat în Legiune, ci că sunt soldat într-o armată din străinătate”, îşi aminteşte hunedoreanul.
Primii paşi
Până primeşti răspunsul la teste, trebuie să „serveşti” Legiunea. Adică, speli, faci curăţenie, mături. Dacă eşti acceptat, primeşti uniformă, începi să înveţi franceza şi – cel mai important – Codul de onoare al legionarului.
„Eu l-am învăţat ca papagalul. Nu ştiam o boabă franţuzeşte şi habar n-aveam ce spun, dar trebuia să-l ştiu ca pe ‘Tatăl nostru‘. Franceza trebuie s-o înveţi oricum. Dacă te-aude cineva că vorbeşti altă limbă, nu dormi două nopţi”, povesteşte Damian.
După testare, noii legionari pleacă la centrul de instrucţie de la Castelnaudary. Aici începe formarea şi recruţii fac cunoştinţă cu cele mai dure tehnici de antrenament şi instrucţie.
„În Legiune, eşti plătit din prima zi. La început, primeşti o sumă modică – câţiva euro pe zi, care creşte în urmăroarele luni de antrenament. Solda şi primele sunt considerate economii. Dacă n-ai misiuni, poţi câştiga maximum 1.050 de euro pe lună”, explică hunedoreanul.
Purgatoriul din „Fermă”
O lună dintre cele patru petrecute în centrul de instrucţie, se petrece la aşa-numita „Fermă”. Este locul unde mulţi regretă ziua în care s-au înrolat şi prea puţini reuşesc să depăşească această perioadă.
„Aici faci cea mai dură instrucţie, şi ziua, şi noaptea – marşuri între 12 şi 65 de kilometri prin munţi, cu tot cu echipament, alergări între 8 şi 30 de kilometri, înveţi tactică, trageri şi multe altele. Dormi trei ore pe noapte, mănânci când apuci şi te antrenezi aproape non-stop. Simţi că mori, dar n-ai drepturi, înghiţi în sec şi îi dai înainte! Odată cu ‘Ferma‘, începe şi pregătirea psihologică a legionarilor. Prin epuizare, se urmăreşte întărirea psihică. Foarte mulţi cedează. Din 54, am rămas 23. E periculos şi se întâmplă multe accidente, dacă nu faci ce ţi se spune. Îmi amintesc de un albanez. Era mort de somn şi a aţipit în post, la antrenamente. Când s-a trezit atacat, a descărcat tot încărcătorul fără să respire. Noroc că erau gloanţe oarbe. Altfel, ne-ar fi ucis pe toţi”, povesteşte Damian Pop.
Regimentul de elită
Dacă viaţa de de la “Fermă”nu te doboară, primeşti Chipiul Alb – cascheta care face parte din uniforma legionarilor. Deci, te poţi considera unul dintre ei şi te întorci la Castelnaudary, pentru restul instrucţiei.
„‘Ferma‘ a fost cea mai cruntă perioadă din Legiune, dar am răzbit. Mi-am pus în gând să rezist, orice ar fi. Prietenul meu, din Hunedoara, n-a avut acelaşi noroc. Era sfârşit şi deprimat. În fiecare zi, îmi spunea că vrea să renunţe. Dar din Legiune nu poţi pleca după cum te taie capul. Superiorii fac orice să te ţină acolo. Singura soluţie e să dezertezi, dar chiar şi aşa, e greu să scapi de ei. Noroc că la întoarcerea în Castelnaudary am avut parte de un program mai lejer. Dormeam 8 ore, iar duminica eram liberi. Ne-au dat ceva mai multă mâncare şi am avut voie să ieşim în oraş. Pentru prima dată de la înrolare”, spune Pop.
Instrucţia de la Castelnaudary se încheie cu „Marşul Roşu”. Peste 100 de kilometri care trebuie parcurşi în patru zile.
„Dacă reuşeşti să termini vreo probă în primii 3, ai dreptul să-ţi alegi regimentul. Eu am avut rezultate bune la trageri şi am ales Regimentul trăgătorilor de elită (sniperi). Dar o instrucţie de 5 zile în Pirinei m-a pus pe gânduri. Am stat două zile non-stop cu luneta la ochi. Mi-am dat seama că nu-i de mine şi am cerut să fiu transferat la genişti”, povesteşte hunedoreanul.
Dezertarea
Semnarea contractului l-a făcut pe Pop legionar cu acte-n regulă. Dar prietenul lui n-avea să se obişnuiască niciodată cu stricteţea celei mai dure armate din lume.
„Era hotărât să plece şi n-am putut să-l las singur. Am plănuit să plecăm împreună, într-o dimineaţă, la ora 3. Făcusem gardă şi ştiam absolut tot ce se întâmplă în fiecare secundă. Altfel, n-am fi reuşit să fugim. Am plecat desculţi şi am stat ascunşi în nişte boscheţi, până dimineaţa. Îi vedeam de la distanţă cum ne caută. După 5 kilometri, am ajuns la gară şi am luat un tren până la Carcassonne, aproape de graniţa cu Spania. Aveam 7.000 de euro pe card şi niciun act în afara legitimaţiei de legionar. Deocamdată, era de ajuns. Cu ea aveam reducere 80% pe orice mijloc de transport din Franţa şi ne scutea de orice probleme. Aşa ne-au spus. Chiar dacă făceai o crimă, poliţia nu te putea aresta cât timp erai legionar. De pedepsirea ta se ocupa doar Legiunea”, povesteşte Pop.
După 14 zile petrecute la Carcassonne, hunedorenii au hotărât să se predea.
„Ne-am temut şi ne-am întors în cazarmă. Ştiam că o ne caute timp de 21 de zile şi ştiam ce ne aşteaptă la întoarcere. 40 de zile arest – pedeapsa maximă. Dar aveam toate actele la ei. Am sperat că-i convingem să ne lase în civilie. Ştiam de la alţii că, dacă faci pe nebunul, reuşeşti să scapi. Asta am şi făcut. Ne-au trecut prin zeci de interviuri. De 15 ori mi-au cerut să rămân, dar n-am vrut. În final, le-am spus că, dacă-mi dau arma pe mână, îi omor pe toţi. A durat mult, dar am scăpat. Nici nu-mi venea să cred!”, spune Pop.
Adio, arme!
Dacă ar fi rezistat până la finele contractului, hunedoreanul ar fi participat la diferite misiuni. Iar la sfârşitul aventurii, ar fi putut începe o nouă viaţă în Franţa. Putea solicita cetăţenie şi era ajutat cu un serviciu civil. Iar dacă rezista 15 ani în „bastioanele morţii”, avea dreptul la o pensie, plătită în Franţa sau oriunde dorea. Dar lui nu i-a trebuit nimic din toate astea. E bucuros că a scăpat întreg.
S-a întors acasă şi s-a apucat de afaceri. Povesteşte că are auzul afectat de la o explozie din timpul antrenamentelor. E prima dată când vorbeşte în detaliu despre Legiune. A adus cu el şi câteva haine de acolo, nişte cărţi cu cântece, o insignă şi jurnalul în care a notat cât a apucat din coşmarul prin care am trecut.
„Am fost 8 români în grupa mea şi doar unul a reuşit să reziste. Am păstrat legătura o vreme, dar, într-o bună zi, nu mi-a mai răspuns la mesaje. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el”, spune Damian şi rămâne un timp pe gânduri. I-a trebuit mult ca să-şi spună povestea. Nu de dragul de a rememora coşmarul – după cum îl numeşte. Ci mai degrabă pentru alţi doritori de aventură.
„Prea puţini vorbesc despre adevărata viaţă din Legiune. Nu e suficient să-ţi placă riscul şi aventura ca să rezişti acolo. E drept, eşti bine plătit, dar eu spun că nu merită riscul”, încheie fostul soldat al Legiunii Străine.
––––––––––––––––––––––––-
„În Legiune sunt tot soiul de oameni. Unii spun adevărul, alţii mint. Fiecare are motivele lui pentru care se înrolează. Legiunea îţi ajută şi familia. Un român mi-a spus că a venit acolo ca să-şi poată opera fiica în străinătate”
Damian Pop, fost soldat în Legiunea Străină
––––––––––––––––––––-
Din jurnalul unui legionar
SÂMBĂTĂ, 24 mai: De luni, începe cea mai grea lună din viaţa mea. De acum, nu mai ştiu cât e ora pentru că ne-au luat ceasurile. Cred că e trecut de miezul nopţii, dar nu dormim pentru că trebuie să aranjăm hainele la milimetru. Suntem rupţi de somn. Dimineaţă, alergăm 6 kilometri, după care urmează tracţiuni, flotări, abdomene etc.
DUMINICĂ, 25 mai: Noaptea a fost un coşmar. Mâncăm foarte puţin şi nu ştiu cât voi mai rezista. Nu mai pot de somn. Sper să nu fiu de gardă deseară. (…). E dezastru!
LUNI, 26 mai: Ne-am trezit la ora 4.20. Aşa ne-au spus. M-am ras şi m-am schimbat de două ori. Mi-au aruncat hainele pe jos şi mi-au dat două minute să le pun la loc. (…). Învăţăm cântece. Nu avem voie să stăm pe scaun. Mi-e foame şi mă dor picioarele. Aş vrea să renunţ, dar mi-am promis să rezist şi, chiar dacă mor, mă voi ţine de cuvânt.
MARŢI, 27 mai: E foarte greu, dar încă rezist. Am mâncat foarte puţin, dar mă simt sătul. Poate pentru că, înainte de masă, trebuie să bem o halbă de apă. Ori o bei toată, ori ţi-o torni în cap! Nu ştiu cum să-l conving pe prietenul meu să nu plece. E deprimat şi vrea să se întoarcă acasă. Dacă pleacă el, plec şi eu. (…).
VINERI, 30 mai: Sunt gripat. Mi-e foarte rău, dar nu spun nimic până nu cad din picioare.
SÂMBĂTĂ, 31 mai: Am alergat 12 kilometri. Mă dor genunchii de mor. Mie foame, mi-e somn şi mi-e frig, dar mă bucur că rezist. (…)
LUNI, 2 iunie: Un sergent român mi-a cumpărat ţigări. Noi nu avem voie. Mi-e foame de mor, iar dacă nu scriu, adorm. Mă gândesc la cei de acasă. După „Fermă”, urmează 3 luni foarte grele. Sper să fiu sănătos şi să am puterea să ajung la capăt. (…).
MARŢI, 3 iunie: Am alergat pe dealuri vreo două ore şi am trecut printr-un lac cu apă până peste cap. Cu hainele pe tine şi în bocanci, e greu să înaintezi. Când ne-am întors la „Fermă”, au pus furtunul cu apă rece pe noi. (…).
JOI, 12 iunie: Dacă mă vede cineva că scriu, e de rău. Trebuie să port jurnalul la mine tot timpul. Un coleg a fugit şi îl caută toţi de o jumătate de oră. Mi-e foame, mi-e frig şi mi-e somn tot timpul. Mai am 12-13 zile până la marşul final. (…).
LUNI, 16 iunie: N-am crezut că va fi aşa greu. Am făcut un marş de 20 de kilometri pe dealuri, cu 35 de kilograme în spate. A fost cel mai dur antrenament. Mă dor toate şi sunt mort de foame. Uneori, avem doar 5 minute pentru masă. Abia apuc să beau o cafea. (…).
MIERCURI, 6 august: Nu mai rezist. Le-am spus că vreau să renunţ, dar nu vor să audă. (…) La noapte, dezertez. Numai aşa poţi pleca de aici. (…).
–––––––––––––––––––-
Codul de onoare al legionarului
Articolul 1: Legionar, eşti un voluntar care serveşte Franţa cu onoare şi fidelitate.
Articolul 2: Fiecare legionar este fratele tău de arme, indiferent de rasă, naţionalitate sau religie. Îi vei arăta aceeaşi solidaritate care leagă membrii unei familii.
Articolul 3: Îţi respecţi tradiţiile şi superiorii. Disciplina şi prietenia sunt puterile tale. Curajul şi loialitatea sunt virtuţile tale.
Articolul 4: Eşti mândru că eşti legionar şi demonstrezi prin ţinuta ta întotdeauna elegantă, comportamentul întotdeauna demn dar modest şi cazarma întotdeauna curată şi ordonată.
Articolul 5: Soldat de elită, te antrenezi cu rigoare, îţi păstrezi armele ca pe bunul tău cel mai de preţ, ai grijă mereu de forma ta fizică.
Articolul 6: Misiunea este sacră, o execuţi până la capăt şi, dacă e necesar, chiar cu preţul vieţii tale.
Articolul 7: În luptă intri fără patimă sau ură. Îţi respecţi inamicii învinşi. Nu îţi abandonezi niciodată morţii, răniţii şi armele.
–––––––––––––––––
Istoric
Legiunea Straină Franceză a fost înfiinţată în 1831, de Regele Louis Phillipe, cu scopul de a scăpa de insurgenţii din societate şi a-i pune în lupta împotriva duşmanilor Franţei. Recruţii erau revoluţionari din Europa, soldaţi din regimentele străine desfiinţate şi oameni care creau probleme – francezi sau străini. Algeria a fost desemnată „casa” Legiunii. În 1831 au ajuns aici primii legionari. Iniţial, Legiunea era folosită pentru a proteja şi dezvolta Imperiul Colonial Francez în secolul al XIX-lea, dar a luptat în toate războaiele purtate de Franţa, inclusiv cel Prusac şi cele două Războaie Mondiale. Legiunea a supravieţuit guvernării a trei republici, un imperiu, două Razboaie Mondiale, „demolării” Imperiului Colonial Francez şi pierderii locului de naştere a Legiunii, Algeria.