A prins monarhia, două războaie mondiale, comunismul, democrația şi, pe deasupra, este cetățean european.
A muncit o viață întreagă, și-a crescut copiii, iar acum își numără strănepoții.
Este, pe scurt, povestea celui mai vârstnic hunedorean!
Trăiește la Banpotoc şi e convins că timpul se scurge altfel pentru el. Își amintește de front, de Marea Unire de la Alba-Iulia şi de anii când a cioplit marmură pentru Casa Scânteii şi Arcul de Triumf.
Vecinii îi spun Șenea și nu crede să-i știe careva din sat numele real. După buletin, îl cheamă Alexandru Duma. S-a născut pe 20 noiembrie 1908 şi este cel mai vârstnic hunedorean.
„M-am spălat trei zile ca să-l văd pe Carol”
Săteanul povesteşte c-a avut viaţă grea.
„Am trăit chuinuit. Tata a fost om sărac. A murit când aveam 8 ani. Am rămas 7 frați și am muncit ca pietrar să-mi țin familia. Am făcut și frontul – cu rușii. Trei ani am văzut numai război în faţa ochilor. Nu gândeam c-o să scap viu! Frontul mi-a șubrezit picioarele. Când m-am văzut acasă întreg, m-am pocăit – de bucurie că trăiesc”, povesteşte Alexandru Duma, uimit şi el de câte i-au fost date să trăiască în peste un secol de viaţă.
Îţi aminteşte de vremea cătăniei, unde a început să simtă mirosul războiului. A făcut armata la Sibiu, la Vânătorii de Munte.
„M-am spălat trei zile ca să-l văd pe Carol al II-lea. Am fost toți la întâlnirea cu Regele. Era un fel de paradă. Carol a venit călări. L-a adus cu el şi pe Mihai I”, îşi aminteşte Şenea despre cele 23 de luni de armată, după care a ajuns pe front – din ‘41 până în ‘44.
Cioplitor de cruci pe front
Încă are în minte imaginea ororii. Bătălia de la Odessa şi lupta de la Cotul Donului. Plânge cînd îşi aminteşte că a stat patru ani cu un rând de haine – mort de foame și plin de păduchi. A văzut oameni făcuți bucăți de explozii – decapitați sau arși de vii de capriciile războiului. Le-a adunat rămășițele, le-a acoperit cu pământ și le-a cioplit cruci la căpătâi.
„Să moară cum e rânduiala. La Odessa, le-am ridicat şi un monument camarazilor căzuţi. În fiecare zi, ajungeau acolo sute de morţi. Abia umpleai o groapă şi trebuia să sapi alta. Moartea distrugea lumea într-o clipă. Dacă spui azi, cine crede că mormanele de morți nu se mai terminau. Le luau bocancii din picioare și-i aruncau în groapă, desculți”, reînvie hunedoreanul coșmarul frontului.
Meșter la Casa Scânteii
Când vorbeşte despre cât a muncit, parcă-i mai vesel. N-a făcut nicio zi de școală, dar a apucat să înveţe
literele de pe o bâtă – scrijelite de-un vecin, iar cifrele nu mai știe cum le-a priceput, dar se laudă că a fost în stare să țină rostul celor 140 de oameni pe care i-a avut în subordine cât a fost pietrar.
Marmura cioplită de mâna lui Alexandru Duma a placat Arcul de Triumf şi Casa Scânteii, din București (astăzi, Casa Presei Libere). La ultima, hunedoreanul a muncit patru ani. Trudă, nu glumă – spune fostul pietrar, răsplătit de comuniști cu o vizită în clădire, când a fost gata.
„Eu am cerut și ceva bani, dar n-am primit cine știe ce. Așa că m-am răzbunat pe stat în felul meu. Iau pensie de 48 de ani!”, mai spune Duma.
„Bunicul ne îngroapă pe toți!”
Cândva, Șenea era cel mai renumit meșter pietrar din zona Hunedoarei. Și casa tot din piatră şi-a clădit-o – cu mâna lui, când s-a întors de pe front. Construcția a rezistat mai puțin ca el. Au demolat-o nepoții ca să ridice o vilă în locul ei. Asta l-a cam întristat la început, dar acum e bucuros că a apucat şi el să locuiască în casa nouă.
La 105 ani, Alexandru Duma pare să nu prea simtă trecerea timpului. Mâinile încă ar fi în stare să cioplească piatra, iar inima și-o simte în putere. Bea trei cafele pe zi şi doarme ca un prunc. Dacă nu i-ar fi slăbit auzul și dacă picioarele l-ar asculta ca pe vremuri, ar fi și mai mulțumit.
„Ăsta să fie tot baiul!”, mai spune omul, amintindu-şi vorbele unei nepoate: „Bunicul ne îngroapă pe toți!”.
Şenea e convins că nu există nicio rețetă a longevității. Sau n-o fi aflat-o el, pietrarul care a împlineşte astăzi 105 ani. Şi-a trăit viața după reguli simple: muncă zdravănă, câte un pahar de vin, bucate pe care le are tot omul în grădină și apă din fântânile satului.
–––––––––––––––––––––––––––––––
INEDIT. Cel mai longeviv hunedorean din toate timpurile
Un țăran din comuna Balșa este pomenit în documente de acum două secole printre cei mai bătrâni români din toate timpurile. Toader Giurgiu, din satul Voia, avea 150 de ani în 1759 şi a fost cel mai longeviv hunedorean din ultimii 200 de ani. Cel mai longeviv român a fost Lupu Basa, care a trăit în satul Cărpinet, din județul Bihor. Numele lui apare în scriptele întocmite cu prilejul unei anchete din 1619, când bărbatul avea 225 de ani.
