Studenţii din Kuweit învaţă matematică de la un profesor hunedorean

Un devean se numără printre cei trei profesori români care predau la Universitatea din Kuweit. După 21 de ani de la plecarea din ţară, Marian Deaconescu, fost profesor al Universităţii din Timişoara, îşi aminteşte cum a părăsit România. În şlapi – cu doi copii în braţe şi cu o nevastă şomeră!

 

 

A plecat din România în şlapi, cu o nevastă şomeră şi cu doi copii în braţe. Cel mai mic avea 6 luni. Era Doctor în Matematică şi câştiga mai puţin decât un angajat al CFR.

A renunţat la postul de profesor universitar din Timişoara şi a luat avionul spre Kuweit. Astăzi, numele lui Marian Deaconescu apare alături de cel al matematicienilor lumii. Deveanul vorbeşte cinci limbi străine şi urăşte funcţiile.

De la arheologie, la matematică

Au trecut peste 20 de ani de când profesorul Marian Deaconescu şi-a încheiat socotelile cu învăţământul românesc. Nu-l mai leagă de ţară decât părinţii rămaşi la Deva şi câte o vacanţă petrecută într-o căsuţă de la ţară – la Tătărăştii Burjucului. Nu-i sunt pe plac discuţiile despre patria-i natală şi spune asta din capul locului.

„10 luni pe an nu înjur. Că n-am pe cine. Doar când vin acasă, îmi amintesc ce înseamnă asta”, se întristează hunedoreanul.

Când a plecat din România, era profesor universitar la Timişoara. Preda matematică. O materie despre care povesteşte că nu prea avea habar până când a ajuns la liceu.

„N-am fost un elev strălucit. Dovadă că la admiterea în clasa a IX-a abia am luat 6 la examenul de matematică”, îşi aminteşte deveanul.

Pe atunci, avea de gând să devină arheolog, dar s-a îndreptat spre matematică de dragul a doi profesori – Iacob Popa şi Andras Sos.

„N-o să-i uit niciodată. Când am intrat la liceu, eram ultimul din clasă, iar după trei ani, am ajuns în primii doi”, e mândru Deaconescu.

„Proful” de Generală publica în Anglia

A absolvit „Decebalul” şi a dat admitere la Universitatea din Cluj-Napoca. După patru ani, s-a întors la Deva – profesor de matematică la Şcoala Generală nr. 3. Cât a predat aici, a reuşit să publice şi prima carte – o monografie de matematică, apărută în Anglia, în 1986. Un început bun – s-a gândit dascălul. Doi ani mai târziu, obţinea titlul de Doctor în Ştiinţe Matematice la Universitatea din Bucureşti şi un post la Universitatea din Timişoara.

În 1992, Marian Deaconescu a organizat prima conferinţă internaţională de matematică din România, iar a doua zi, a părăsit ţara pentru totdeauna. Frustrat, dar şi înverşunat – îşi aminteşte astăzi.

„Mi-am rupt ultima pereche de pantofi”

I-au trebuit doi ani ca să se hotărască. Prin ’90, un amic l-a invitat să predea la Universitatea din Kuweit. Şi poate n-ar fi plecat niciodată dacă nu i-ar fi picat ochii pe-un ziar.

„Am văzut un anunţ al CFR-ului, la pagina de publicitate. Era vorba despre nişte cursuri în domeniu. În anunţ era trecut şi salariul pe care-l primeau absolvenţii – 17.000 de lei! Asta se întâmpla în 1992, când eu abia câştigam 15.000 de lei. Era singurul meu venit – că nu făceam meditaţii. Pentru comparaţie – îmi amintesc că un drum cu taxi de acasă la facultate costa 1.000 de lei”, socoteşte profesorul.

Întărâtat şi nemulţumit de tot ce mişca în jurul lui, a doua zi, Deaconescu a lipit anunţul din ziar pe zidul Universităţii. Lângă el, a scris cu litere mari: „Mi-am rupt ultima pereche de pantofi” şi dus a fost. S-a îmbarcat în avion şi nu s-a mai oprit până în Kuweit. A plecat din România în şlapi, cu doi copii în braţe şi cu o nevastă şomeră.

Punct. Şi de la capăt!

„Când am ajuns la destinaţie, am mai aflat ceva. Amicul meu era decanul facultăţii. Mi-am luat viaţa de la zero la 5.000 de kilometri de casă – fără nicio temere. Şi-am reuşit”, povesteşte hunedoreanul.

A început ca şi conferenţiar. Din 2007, este profesor şi predă studenţilor Teoria grupurilor şi Teoria numerelor. Universitatea din Kuweit este mai mică decât cea din Timişoara, dar e clasată pe locul 13 în lumea musulmană. Se întinde pe 4 campusuri şi învaţă în ea peste 19.000 de studenţi. Bugetul anual al instituţiei se ridică la un miliard de dolari.

„Liceul din România este mai bun decât al lor, dar învăţământul academic este similar”, apreciază matematicianul, care nu face caz de salariul pe care-l câştigă, dar vorbeşte despre poziţia puternică pe care o are un dascăl în Pensinsula Arabică.

Inteligenţa e marfă ieftină!

Marian Deaconescu apreciază trei calităţi intelectuale – intuiţia, imaginaţia şi inteligenţă. În ordinea asta, explică hunedoreanul care e de părere că, în ştiinţă, cel mai mult contează intuiţia, iar un matematician are nevoie de o astfel de calitate. Sigur că-i trebuie şi imaginaţie – pe care o foloseşte în teoreme. Inteligenţa, în schimb, e marfă ieftină – consideră profesorul, amintind că toată lumea spune: „Ce deştept e X sau Y!”, dar nimeni nu sesizează imaginaţia unuia sau altuia dintre noi.

Deaconescu este profesorul care n-a făcut niciodată meditaţii. Dintr-un singur motiv: „Este inadmisibil să-ţi meditezi proprii elevi – că asta fac cei mai mulţi dascăli din România”. Deveanul are un dintre şi împotriva sistemului Bologna, adoptat de învăţământul românesc.

„Facultatea de trei ani a coborât ştacheta învăţământului universitar. Şi asta ne va costa scump într-o bună zi. În plus, nici masterul nu mai e astăzi o elită. E doar o ‘acţiune’ de masă!”, este convins matematicianul.

„Mi-aş putea da un 7!”

Numele lui Marian Deaconescu stă astăzi la una cu al profesorilor renumiţi din lume. El însă se declară doar un matematician decent. Se pune totuşi pe lista celor doi matematicieni adevăraţi pe care spune că i-a dat judeţul Hunedoara – alături de profesorul Toma Albu, de la Universitatea din Bucureşti.

Dacă ar fi să-şi acorde o notă, de la 1 la 10, deveanul crede că ar merita doar 7, iar acum vreo 15 ani era la 6. După mai bine de 20 de ani de când trăieşte în Kuweit, n-are niciun regret că a părăsit România. Vine acasă în fiecare an, pentru o lună şi jumătate. În vacanţă. Şi îşi petrece timpul la câţiva kilometri de Deva, în casa unei foste colege de liceu. Pescuieşte şi fotografiază tot ce-i farmecă ochiul – sunt două dintre hobby-urile la care n-a renunţat. Este singurul copil al unei bibliotecare şi al unui economist şi mai spune că părinţilor le datorează totul.

„Mama m-a făcut ca o sabie de Toledo. De neîncovoiat! Iar tata m-a călit şi m-a învăţat să fiu maleabil. Altfel, n-aş fi putut trăi nicio clipă printre oameni”, încheie profesorul devean.

––––––––––––––––––––––––––-

Matematica nu-i pentru femei

Marian Deaconescu are două fiice şi niciuna nu-i calcă pe urme. Cea mare şi-a făcut studenţia în Canada, iar cealaltă învaţă în Kuweit. N-au prins drag de matematică, dar Deaconescu nu-i genul de părinte care-şi trimite odraslele spre o anume meserie.

„Nu vreau să trăiască în umbra mea. Le-am simţit că n-au fler pentru matematică. Treaba lor! Important este să faci ce-ţi place. La urma urmei, matematica nu-i pentru femei. Ele sunt inteligente, dar le lipseşte acea intuiţie fără de care nu faci nimic în matematică”, explică Marian Deaconescu.

–––––––––––––––––––––––––

Cinci ani cu Securitatea pe urme

Ştiinţa nu i-a adus profesorului devean doar recunoaşterea internaţională, ci şi Securitatea pe urme. Înainte de ’89, nu era simplu să participe la congresele de matematică organizate în lume. În 1983, a fost invitat la Varşovia. Îşi aminteşte că a ieşit din ţară folosind un truc.

„Dacă aş fi spus că plec la un congres de matematică, nu m-ar fi lăsat nimeni să trec graniţa. Dar am dat de-un securist care m-a învăţat ce să fac. Am spus că plec în vacanţă – deci, turist – şi m-au lăsat. Trucul a ţinut, dar n-a rămas fără urmări. Cinci ani n-am mai scăpat de Securitate. Toate scrisorile erau deschise înainte de-a ajunge la mine şi erau împotriva colaborării mele cu profesori din alte ţări”, rememorează hunedoreanul.