Şi-a căutat norocul în lumea largă. De pe malul Cernei, a plecat spre Marea Egee şi a ajuns la Atlantic. Rătăcitor prin ţara zeilor şi-n patria tangoului. A călătorit ani buni spre capătul pământului pentru un pumn de dolari şi pentru muzică
Aventura l-a ispitit. A cutreierat 15 ani pe pământuri străine, convins că dă de traiul cel bun. A încercat să facă bani după cum s-a priceput – din sud-estul Europei până-n America Latină.
Anotimpurile l-au trimis dintr-un oraş în altul. A spălat vase şi a tuns gazoane, a cules măsline şi a făcut zidărie, a reparat vapoare şi a vândut excursii de-o zi până să-şi facă meseria într-un departament de programare.
Din când în când, şi-a dus cinelele şi tobele prin cluburi şi a cântat. Albumul unei trupe din Argentina are pe copertă şi numele lui. Dar bucuria lui Florin Bilei e alta. A avut ocazia să cânte în „The Cavern” din Buenos Aires – copia fidelă a clubului din Liverpool în care au debutat Beatles-ii.
La 61 de ani, hunedoreanul nu priveşte înapoi cu mânie. S-a întors acasă cu poveşti pentru o viaţă întreagă – din Grecia şi din Argentina.
La început a fost „Canon”
Şi-a împărţit existenţa în două. Jumătate meserie, jumătate muzică. Informatician şi baterist. Muzica l-a prins prin ’68, într-o trupă de liceu. „Cântam la Casa de Cultură şi la seri de dans”, îşi aminteşte hunedoreanul.
A urmat „Canon” – cu concerte în ţară, înregistrări la radio şi la televiziune, colaborări cu Titus Andrei, Doru Dumitrescu, Romeo Vanica, Ion Cristinoiu sau Jolt Keresteley şi cu un disc Electrecord, editat în ’91. Un succes frumuşel pentru o trupă de provincie. Dar n-a durat. Nici trupa şi nici postul lui Florin Bilei din Combinat. Siderugia începea să piardă teren şi mai ales angajaţi. După 16 ani, informaticianul trebuia să facă altceva.
„Am plecat din Combinat cu gând să fac o afacere, împreună cu băieţii de la ‘Canon’. O fabrică de ulei ni s-a părut potrivită. Am pus-o pe picioare, dar n-a mers. Leul s-a dus de râpă şi-a luat cu el şi business-ul nostru. Şi atunci, încotro? În lumea largă. Străinătatea părea să ofere un trai mai bun. Aveam o fetiţă de 10 ani pe care trebuia s-o cresc”, povesteşte bărbatul.
Aventuri în ţara zeilor
1993 i-a dat o şansă. O excursie în Grecia, la Salonic – chiar de Paşti. Ştia de la un amic că e de lucru la un complex din Halkidiki. A rămas acolo şi-a făcut de toate – de la spălat de vase şi întreţinerea gazonului până la cules de măsline.
„Am cunoscut mulţi români şi destui hunedoreni. Lucram opt ore pe zi pentru 600 de dolari. Nu era cine ştie ce, dar aveam asigurate cazarea şi mâncarea. În plus, nu exista riscul de-a fi prinşi că lucrăm ilegal. Când auzeam de vreun control în complex, dispăream. Mi-a fost greu şi cu limba. Trei luni am fost mut. Abia apoi am început să rup câteva cuvinte. Am rămas acolo şi peste iarnă. Reparam mochete şi mobilă sau montam gresie şi faianţă”, îşi aminteşte Bilei.
Primăvara, a plecat spre Rhodos, după un salariu mai bun. Într-o săptămână, şi-a găsit de lucru pe un vas. Trei luni l-a pregătit pentru croaziere – l-a curăţat, l-a reparat şi l-a vopsit, apoi a stat pe chei şi-a vândut excursii de-o zi în vestul insulei.
„Proprietarul vasului, un tip pe nume Ianni, m-a întrebat dacă ştiu nemţeşte. Vreo 50 de cuvinte mi-erau fost de ajuns. Germanii sunt cei mai căutaţi turişti. Cheltuiesc mult pe vas”, explică hunedoreanul, care câştiga peste 2.000 de dolari lunar, doar din comisioane.
[wzslider autoplay=”true” interval=”2000″ transition=”‘slide'”]
Din sud-estul Europei, în America de Sud
În iarnă, vaporul grecului a rămas la ţărm, iar românul abia îşi plătea chiria muncind într-o pizzerie din Atena. După două luni, a venit la Hunedoara. Doar în vizită – după aproape trei ani de la plecare. Dacă şi-ar fi găsit de lucru, ar fi rămas acasă. Dar socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. A plecat iar, un an mai târziu. Pe acelaşi vas. De data aceasta, a fost şi ghid. Aşa a cunoscut nişte argentinieni care i-au propus să vină în ţara tangoului.
„Pe 15 ianuarie 1998, am ajuns în Buenos Aires. Cu acte-n regulă – cu rezidenţă şi cu drept de muncă. După patru ani, am primit şi cetăţenie”, îşi aminteşte românul.
Oraşul l-a fascinat imediat. Un anunţ la mica publicitate i-a adus şi un loc de muncă. În trei luni a învăţat spaniola şi câştiga 1.550 de dolari pe lună ca programator. În sfârşit, îşi făcea meseria – la Cercul Subofiţerilor Armatei Argentiniene. Noul job i-a adus şi invitaţii la diferite reuniuni. „L-am cunoscut pe ambasadorul român la Buenos Aires şi pe singurul translator din limbă română din oraş, care-mi lua 70 de dolari să-mi traducă un singur act”, rememorează, zâmbind, Florin Bilei.
Şase luni de coşmar
O fraudă descoperită în contabilitatea Cercului Subofiţerilor a pus pe liber tot departamentul de programare.
„Trei angajaţi au încasat mii de dolari de pe urma unor generali morţi care figurau în acte cât se poate de vii. Când au fost prinşi, au dat afară tot departamentul de programare”, explică Bilei, care s-a angajat la Telecom.
Nu primea nimic de lucru, dar câştiga 3.500 de dolari pe lună.
După trei luni, a venit şi reversul. Jumătate de an fără serviciu. Cea mai cruntă perioadă a hălăduielii peste mări şi ţări. Nici de-atunci înainte nu i-a mers nemaipomenit. A fugit de colo-colo – din asigurări, la bănci ori la firme de telefonie mobilă. La fiecare şase luni, era nevoit să-şi caute un loc de muncă. Anul 2001 i-a dat lovitura de graţie. Economia Argentinei s-a prăbuşit, iar moneda s-a devalorizat sfârşind cu paritatea peso-dolar.
Cel mai important concert 
În 2004, Florin Bilei era angajat la Mobilcom. Încerca să împartă o leafă de 900 de dolari între chiria din Buenos Aires şi familia din Hunedoara. Banii erau prea puţini să-şi mai permită măcar un concediu în România. Dar parcă a mai uitat de necaz când şi-a regăsit pasiunea din liceu – muzica.
Timp de 4 ani, a cântat în trei trupe – a susţinut concerte şi a înregistrat un album. A avut ocazia să cânte la „The Cavern” Buenos Aires şi să cunoască un muzician şcolit de celebrul Alan Parsons. Debutul şi l-a făcut cu „Anonimato en Buenos Aires” – o trupă pop-latino despre care a aflat la serviciu.
„Era ziua unui coleg şi-am adunat bani să-i luăm un cadou. Cadoul era o husă de chitară. Omul era chitarist şi compozitor într-o trupă. I-am povestit despre activitatea mea muzicală din România şi a fost de acord să devin percuţionistul formaţiei”, povesteşte hunedoreanul.
Şi-a cumpărat instrumente şi a cântat prin cluburile din capitala argentiniană. Numele românul apare şi pe primul album al formaţiei din Buenos Aires, întregistrat în studioul artistului Pablo Rabinovich.
„Mă bucur că am avut ocazia să-l cunosc pe Pablo. A fost elevul lui Alan Parsons, sunetistul celebrilor Beatles şi Pink Floyd”, spune Bilei, care a fost apoi cooptat de-o trupă rock, „Luna mistică”, tocmai rămasă fără baterist.
Şi-a cumpărat premier, cinele şi tobe şi a continuat cântările. A avut parte de un concert într-o locaţie interesantă – ‘The Cavern Club’ din Buenos Aires.
„Copia fidelă a ‘The Cavern Club’ din Liverpool, locul în care Beatles-ii au susţinut primul lor spectacol, pe 9 februarie 1961”, explică bateristul.
Baterist, caut trupă de bluess!
Când compozitorul formaţiei a plecat în Spania, Bilei a ajuns în a treia trupă. A dat un anunţ în ziar – „Baterist, caut trupă de bluess” – şi i s-a propus să cânte cu „Doble Dos”, devenită mai târziu „La 3/4 blues”.
„Ne-am schimbat numele după ce am descoperit în Mexic o trupă care îşi spunea la fel. Ca să nu fie confuzii, ne-am intitulat ‘La 3/4 blues’ şi am luat cu noi şi un tânăr care cânta la muzicuţă. Am rămas cu trupa până la întoarcerea în România”, explică hunedoreanul, întors acasă după 15 ani trăiţi în Europa şi-n America Latină.
Astăzi, Florin Bilei este software tester la o firmă de servicii IT&C, iar fiica pentru care a plecat la muncă printre străini are 30 de ani şi este actriţă. În timpul liber, bateristul de 61 de ani cântă cu „Corvinia” – o trupă de rock medieval, şi cu „Steel Blues” – ambele, înfiinţate de Mircea Goian, fostul său coleg de la „Canon”.
„M-am întors la Hunedoara, dar am rămas prieten cu chitaristul ultimei trupe în care am cântat la Buenos Aires – Claudio Noli. Argentinianul a fost de ori în România şi a cântat cu noi, anul trecut, la Deva. La anul, vine iar şi plănuim o serie de concerte prin ţară”, mai spune bateristul Florin Bilei.
