După ce ani de zile s-au războit cu infracţiunile la regimul patrimoniului, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara îi învaţă pe colegii lor din ţară cum să lupte cu astfel de fapte.
În aceste zile are loc primul stagiu naţional de pregătire cu tema „Cooperare internaţională în cadrul activităţilor de investigare a infracţiunilor la regimul patrimoniului cultural”, organizat de Fundaţia Collegium XXI, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române. La acest stagiu de pregătire participă 21 de ofiţeri din cadrul structurilor poliţieneşti ale României care desfăşoară activităţi în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere patrimoniului cultural naţional mobil. Organizatorii cursurilor spun că ofiţerii participanţi la acest program au fost selectaţi pe baza criteriilor de înaltă performanţă convenite între cei doi parteneri organizatori, iar obiectivul general al Stagiului vizează însuşirea de noi concepte şi identificarea de noi modalităţi de lucru în cadrul cooperării interinstituţionale şi internaţionale în eforturile comune pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere patrimoniului cultural universal. Lectori sunt mai mulţi specialişti şi experţi în domeniu, printre care şi comisarul şef Liviu Gabriel Dumitru – Inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, dar şi inspectorul principal Lucian Savonea, de asemenea din cadrul IPJ Hunedoara.
Prezenţa în judeţul Hunedoara a unor importante situri arheologice, care ascund adevărate comori de patrimoniu, dar şi biserici vechi şi case memoriale au dat idei, de-a lungul timpului, celor care au ştiut că pe piaţa neagră internaţională pot obţine bani buni din vânzarea artefactelor. Instituţiile specializate au dus o luptă permanentă cu aceste grupări specializate în traficarea obiectelor de patrimoniu, iar multe dintre dosare sunt încă pe rolul instanţelor de judecată.