-2.5 C
Deva
sâmbătă, februarie 8, 2025

Romarta, primul zimbru născut la Zoo Hunedoara, a ajuns în Munţii Ţarcu

Trei femele de zimbru de la Rezervația de zimbri din Donaumoos, Germania și Romarta, zimbrul născut în 2017 în centrul de reproducere din cadrul Grădinii Zoologice din Hunedoara au ajuns cu bine în Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș, unde peste câteva luni se vor alătura celor aproximativ 54 de zimbri liberi din Carpații Meridionali. O altă femelă din Grădina Zoologică din Karlsruhe, Germania, a fost adusă la centrul de reproducere românesc pentru a diversifica materialul genetic și a spori populația de zimbri în viitor, a informat WWF România, o organizaţie internaţională care derulează proiecte pentru conservarea naturii.

Animalele au fost selectate atent, pe criterii legate de genetică, vârstă, management în așa fel încât să aibă șanse crescute de acomodare și reproducere în noul mediu.

În locul Romartei, la Zoo Hunedoara a fost adusă o altă femelă. „Xannika, o femelă zimbru provenită din Grădina Zoologică din Karlsruhe, Germania a fost trasportată în țarcul special pentru zimbri, de 6000 de metri pătrați, amenajat în cadrul Grădinii Zoologice în 2016 de către WWF și Rewiling Europe. Ea va da naștere noilor generații și vom evita astfel consangvinizarea. Eliberarea puilor de aici va reduce stresul rezultat din relocarea de la mii de kilometri distanță. Romarta, femela zimbru născută în centrul de reproducere acum doi ani, care s-a alăturat grupului de trei femele venite din Domaumoos, este un exemplu pozitiv al succesului acestui centru”, a informat WWF România.

Familie de zimbri de la Zoo Hunedoara avea o poveste aparte. Masculul Joachim, în vârstă de cinci ani, şi femela Spekingur, de 14 ani, au fost aduşi la zoo în primăvara anului 2016, fiecare din câte o rezervaţie din Germania. Au fost puşi împreună într-un ţarc de la marginea pădurii, iar un an mai târziu au adus pe lume primul zimbru născut în captivitate la Hunedoara, o femelă căreia i-a fost pus numele Romarta. Reprezentanţii  grădinii zoologice din Hunedoara susţineau atunci că după ce va mai creşte, puiul de zimbru va fi eliberat în zona Armeniş din Munţii Ţarcu (Caraş Severin), pentru a se alătura turmei de zimbri care trăiesc liberi, în sălbăticie.

FOTO: WWF România

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/