A lucrat în măruntaiele pământului, dar a iubit atât de mult văzduhul. Timpul nu a mai avut, însă răbdare cu el, cu acel om cu o inimă imensă, care s-a ridicat atât de repede la Cer. Romeo Roşia, singurul român care a cerut azil politic în România doar pentru a se putea întoarce acasă, a plecat definitiv dintre noi. Rămâne însă vie amintirea unui om care s-a ridicat de atâtea ori şi a avut mereu şi mereu curaj să o ia de la capăt, iar în memoria lui, colegii de zbor au survolat Cimitirul Central, acolo unde îşi va dormi somnul de veci.
În vara anului 2012 a învins destinul. Suferea de o afecţiune gravă a inimii, iar medicii nu i-au mai dat nicio şansă. A ales să urmeze un tratament experimental şi a reuşit să păcălească Moartea încă un an. Până acum, când Timpul nu a mai avut răbdare cu el. Dar în cei 57 de ani de viaţă a trăit cu maximă intensitate fiecare clipă pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu pe acest pământ printre prieteni şi oameni care l-au apreciat pentru tot ce a făcut pe acest pământ. În anii ’80, a vrut să se ridice la Cer. Un Icar modern, care visa să zboare cu deltaplanul şi cu parapanta şi care a reuşit să-şi transforme năzuinţa în realitate. A muncit mult şi cu pasiune şi a ajuns inspector aeronautic, antrenor şi instructor aeronave ultrauşoare – planor, paraşută, deltaplan, motodeltaplan, parapantă. A obţinut locuri naţionale meritorii, multe pe prima treaptă a podiumului, a participat la multe concursuri internaţionale şi a fost printre primii 10 sportivi ai anului 1997. Cu doar câteva luni înainte ca aripa să i se frângă, Romeo Roşia povestea cum a ajuns să se ridice în văzduh: ”Eram în clasa a II-a şi am văzut un avion cum aterizează la Săuleşti. Eram elev la o şcoală de la marginea Simeriei şi am fugit să văd avionul. A urmat ceartă, scandal acasă. Gândul la zbor nu m-a părăsit şi în 1976, la 19 ani, am intrat în Aeroclubul ”Dacia” Deva. Eram strungar… La Deva, am zburat cu tot ce se 
putea zbura acolo. Cred că toată lumea ar trebui să facă ceva pe lângă serviciu, pentru a se simţi împlinit. Am terminat liceul seral, în 1980. Nu ştiam nimic despre Valea Jiului. Ştiam doar că este în judeţ. Am venit şi am dat la facultate. Am plecat în armată şi la întoarcere m-am angajat la Mina Petrila, în vestita brigadă a lui Alba. Am rezistat trei zile la el, dar am rămas la mină (a mai lucrat şi la minele Anonoasa, Dîlja, Valea de Brazi şi Uricani – n.n.). Neavând posibilitatea să zbor, m-am gândit să construiesc un aparat de zbor. Am fost la UMIROM, strungar. Directorul Kelemen m-a ajutat mult, mentor mi-a fost Carol Schreter, m-au susţinut Benone Costinaş, şi un sprijin enorm a venit din partea lui Emil Părău, dar şi de la Sergiu Poliopol. Am construit deltaplanul, primul din Valea Jiului. Era într-o vineri. Cei de la ziarul ”Steagul Roşu” au anunţat că duminică voi zbura din Parâng. Şi am zburat. Mii de oameni au venit atunci. Am trecut pe deasupra releului, cu Securitatea în ceafă, am aterizat lângă Cabana Rusu şi oamenii m-au luat pe braţe. Ulterior am îmbunătăţit aparatul după o revistă germană. Aveam o stabilitate extraordinară, zburam deasupra pârtiei la 5 m deasupra schiorilor”. Modest din fire şi cu o inimă imensă, s-a gândit să împărtăşească pasiunea lui şi cu alţii. În 1982, a înfiinţat Asociaţia ”Temerarii”. Erau mineri care zburau cu deltaplane, din adâncul pământului în înaltul cerului. În total a construit cinci deltaplane, dar şi racheto-modele cu care a obţinut premiul II. A bătut drumurile Europei cu echipa, într-o Dacie. De multe ori nu aveau bani de cazare şi dormeau în maşină, dar asta nu i-a împiedicat să-şi ducă visul mai departe. Şi pasiunea lor a dus şi la salvarea de vieţi omeneşti. Au văzut necazul oamenilor şi nu au putut să stea deoparte, iar curajul lor a fost descris şi între copertele unui roman.
Cum au ajuns eroi de roman
Membrii Clubului „Temerarii” trebuiau să participe la o competiţie în Lunca Ozunului din Covasna. Numai că peste localnicii de acolo s-a abătut potopul, aşa că Temerarii luI Roşia le-au sărit oamenilor în ajutor şi au salvat gospodării, femei şi copii. La fel s-a întâmplat într-o localitate de pe malul Streiului, unde ardea pădurea, iar focul risca să se întindă spre codrii din Bretea Romană. Nici un moment nu s-au gândit să stea deoparte şi au luptat cot la cot cu ceilalţi salvatori să stingă flăcările. Iar faptele lor nu au trecut neobservate. Scriitorul Cezar Adonis Mihalache l-a descris în volumul ”Călător pe uliţele cerului”. Minerii au dat încă o dată o lecţie de omenie, o lecţie despre curaj şi altruism.
A cerut azil în România!
A călătorit în multe ţări, dar niciodată nu s-a gândit să-şi părăsească patria pe care o iubea atât de mult. Este singurul 
român care a cerut azil în România doar pentru a se putea întoarce acasă. „În 1992, eram în Elveţia, cu echipa la un concurs de parapantă, la Delta Para Clubul Geneva. Ni s-a prelungit viza de două ori, dar noi vroiam acasă. Am plecat, dar la Zurich, pentru că nu aveam viză de tranzit, ne-au trimis la Ambasadă, dar era închisă. Ne-am întors la vameşi şi am cerut insistent să ne lase acasă, dar nu ne ascultau. Atunci mi-a venit ideea să cer azil politic în România. I-am surprins, dar a mers. Ne-au lăsat să plecăm. Nu degeaba mi se spunea Nebunul”, povestea Romeo Roşia.
A plecat de la mină odată cu primul val de disponibilizări. Era în 1997 şi nu ştia încotro să o apuce. Doi ani a fost şomer, iar în 1999 s-a angajat înturism, la o companie de profil. Simţea că pentru a reuşi trebuie să se perfecţioneze, iar în anul 2000 s-a reapucat de învăţat şi s-a înscris la Facultatea de psiho-sociologie. În 2003 a luat-o din nou de la capăt şi a înfiinţat Compania de Turism Valea Jiului, însă în 2009 a început declinul. Stresul, grijile, problemele şi-au pus crunt amprenta pe sănătatea lui. A învins moartea până acum, dar sâmbătă seara destinul i s-a frânt. Au rămas, însă, vii amintirile. Amintirea despre un OM pe care mulţi îl plâng şi îl regretă. Un OM care a demonstrat că pasiunea şi tenacitatea pot învinge orice obstacol şi că niciodată nu e târziu să te ridici şi să mergi mai departe, cu sufletul curat. Familia, prietenii şi cunoscuţii l-au condus marţi pe ultimul drum, iar pentru el colegii de zbor au survolat Cimitirul Central. Un ultim omagiu pentru „minerul zburător!”
