Zona unde a fost ridicat Schitul Sfântul Nectarie de la marginea satului Nandru, aflată la doar 15 kilometri de Hunedoara, a fost în trecut un loc de întâlnire al motocicliştilor şi unul de relaxare pentru hunedorenii pasionaţi de ieşiri cu cortul. În locul schitului se afla o construcţie care nu a mai apucat să funcţioneze ca motel, spun localnicii.
În apropierea sa, vechea clădire a ocolului silvic şi o barieră marcau intrarea în sălbăticia pădurii pe un drum aproape inaccesibil autoturismelor. Un local sătesc numit „La birtuţul din pădure” dădea culoare priveliştii pitoreşti.
Locul noului schit a fost ales de călugărul Nifon, atunci un tânăr diacon din Hunedoara care cutreierase întreg ţinutul. Primăria Peştişu Mic a donat Episcopiei Devei şi Hunedoarei terenul, iar la scurt timp a început construcţia schitului.
După şase ani, noua mănăstire se află în plin proces de extindere. O biserică se află în şantier în curtea ei, alături de clădirea destinată călugărilor. Mai multe anexe au fost ridicate şi împodobite cu picturi bisericeşti, iar o clopotniţă aflată pe malul râului îi atrage pe vizitatori prin arhitectura ei.
În ultimii ani şi drumul comunal 120 A de pe Valea Roatei a fost pentru prima dată modernizat, fiind asfaltat din Nandru până în vecinătatea lăcaşului.