17.3 C
Deva
miercuri, aprilie 30, 2025

Straja, devastată de hoți. Ce pagube au produs

Cel mai spectaculos telescaun din staţiunea Straja, care îi transporta pe turişti până aproape de cota 1.900 metri, pe Vârful Straja, a fost pus pe butuci de hoţi.

Pupitrul de comandă al acestuia a fost devastat, în căutara componentelor metalice. A fost a doua oară în acest an, când cabina telescaunului Vârful Straja a fost devalizată. În 11 august 2021, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în camera de forţă a aceluiaşi telescaun T3, de unde au sustras componente şi cabluri electrice. Aceste aspecte nu au fost sesizate poliţiştilor la data furturilor.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, cercetările demarate vizând identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului (a cărui valoare urmează a fi comunicată de către cei care administrează instalaţia pe cablu”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Telescaunul din Vârful Straja a fost inaugurat în februarie 2019, după o investiţie a municipalităţii din Lupeni. Instalaţiile sale au o lungime de un kilometru şi deservesc pârtiile Straja şi Canal, urcând până la cota 1.868 metri. Acolo se deschide panorama spectaculoasă a masivelor Vâlcan şi Retezat. Din cauza condiţiilor meteorologice din zona alpină a fost rar folosit.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/