3.2 C
Deva
vineri, noiembrie 8, 2024

Terenul de pe Slătinoara s-a stabilizat deocamdată, dar vin ploile

Situaţie staţionară în zona Slătinioara, acolo unde, de câteva zile, terenul a plecat la vale. Deocamdată alunecarea s-a oprit, însă situaţia s-ar putea agrava dacă va ploua zilele următoare.slatinioara

Proprietarul casei aflată cel mai aproape de zona unde terenul a plcat la vale, antrenând totodată copacii şi vegetaţia, este decis să îşi mute imobilul. Casa este locuită doar vara şi se află la nici 50 de metri de locul unde s-a înregistrat alunecarea de teren, aşa că omul vrea să salveze bătrâna locuinţă.

„Terenul s-a stabilizat, cel puţin la ora actuală. Mai sunt câteva crăpături noi în sol, dar nu s-a mai mişcat. O să solicităm o comisie tehnică formată din geologi, specialişti în construcţii şi ISU Hunedoara – adică aşa numitul grup de suport tehnic – pentru a analiza situaţia”, a declarat şeful Compartimentului de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Petroşani, Ioan Bunea. Acesta a precizat că zona este în permanenţă monitorizată şi, până acum terenul a alunecat aproape un metru.

Reamintim că la începutul acestei luni pe strada Slătinioara din Petroşani terenul a început să plece la vale şi pune în pericol mai multe case aflate în această zonă. Cea mai apropiată casă se află la o distanţă de 40 – 50 de metri şi este nelocuită. În apropiere, însă, mai sunt alte 4 imobile, dintre care una la aproximativ 100 de metri. În acea zonă au mai fost, în trecut, alunecări ale terenului argilos, care se feliază. Acum a fost iniţial o scufundare, spun cei de la protecţia Civilă, dar presiunea care s-a creat a împins valul de pământ în jos şi a antrenat şi vegetaţia. Mişcarea este foarte lentă, dar, dacă va fi nevoie, populaţia va fi evacuată de urgenţă.

Cât priveşte cauzele alunecării de teren, acestea pot fi stabilite doar de specialişti, însă nu sunt excluse golurile din subteran, apărute ca urmare a activităţii extractive.

Pe de altă parte, Ioan Bunea a precizat – în general – că, dacă oamenii au încheiat poliţie de asigurare pentru locuinţe, pentru a putea beneficia de prima de asigurare trebuie să anunţe incidentul imediat la 112.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/