8.3 C
Deva
joi, mai 2, 2024

Tiberiu Iacob – Ridzi: „Lifturile ar trebui incluse într-un program naţional”

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, atrage atenţia asupra necesităţii unui program naţional pentru lifturile din blocurile – turn, după modelul celui de anvelopare a blocurilor.

liftPuţine sunt blocurile – turn din Petroşani unde lifturile mai sunt funcţionale, iar uzura fizică şi morală îşi spune cuvântul şi în aceste cazuri. Date în folosinţă odată cu blocurile pe care le deservesc, adică în anii ’60 – ’70, lifturile cedează unul după altuol, iar locatarii sunt de cele mai multe ori prea săraci pentru a-şi permite schimbarea pieselor defecte  ori montarea unui nou ascensor. Cel mai greu este, în aceste condiţii, pentru bătrâni ori pentru persoanele imobilizate în scaune cu rotile şi care locuiesc la etajele superioare, care devin astfel prizonieri în propriile case. Priomarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune că ar fi nevoie de un program naţional pentru înlocuirea lifturilor, similar celui de anvelopare a blocurilor. „Până la urmă, este o probelmă naţională. În marea majoritate, lifturile sunt vechi, iar în Petroşani există trei blocuri – 120, 122 şi 124 – care au avut în proiect ascensoare, dar a venit Revoluţia şi constructorul nu le-a mai montat deloc. Ar trebui un program naţional de reabilitare sau de înlocuire a lifturilor, astfel încât o anumită cotă din costuri să fie suportată de Guvern, o parte de Consiliul Local şi o parte de locatari”,a  declarat Tiberiu Iacob – Ridzi.

Prizonieri în propriile case

De regulă, oamenii preferă să renunţe la lifturi, fără să se gândească la consecinţe, din cauză că întreţinerea lor implică şi costuri prea mari pentru buzunarele acestora. De exemplu, în urmă cu aproximativ trei ani, transformarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat – ISCIR în companie de stat a atras după sine şi majorarea facturilor pe care le au de plătit beneficiarii serviciilor. Oamenii s-au plâns practic că, de când Inspecţia a devenit Companie Naţională, facturile pentru aceleaşi servicii au crescut spectaculos şi cel mai mult au de suferit asociaţiile de proprietari. Astfel, doar efectuarea unei verificări tehnice în utilizare la un ascensor, în funcţie de complexitatea şi de gradul de uzură, s-a majorat tariful fiind de 300, respectiv 400 de lei în funcţie de numărul de ore lucrate. La aceste tarife se adaugă şi piesele propriu – zise, în cazul unei defecţiuni sau, în cazul în care liftul nu mai poate fi reparat, se ajunge la înlocuirea totală a ascensorului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/