Prăpăd hunedorean la sesiunea specială de Bacalaureat destinată olimpicilor. Dintre cei cinci elevi olimpici internaţionali şi sportivi hunedoreni, absolvenţi ai clasei a XII-a, care s-au înscris doar unul singur s-a şi prezentat la susţinerea probelor. Din păcate însă, acesta nu a reuşit să şi promoveze examenul maturităţii

În fiecare an, Ministerul Educaţiei organizează o sesiune specială a examenului de bacalaureat care se desfăşoară cu aproximativ o lună mai repede faţă de bacalaureatul propriu zis. Aceasta este destinată absolvenţilor care s-au calificat la diferite olimpiade şi competiţii sportive internaţionale, care au loc în aceeaşi perioadă în care se desfăşoară şi examenul maturităţii. În acest an, sesiunea specială a examenului de bacalaureat s-a desfăşurat în perioada 17 – 30 mai la Ploieşi, judeţul Prahova, iar din judeţul Hunedoara s-au înscris cinci absolvenţi dintre care doar un singur elev, absolvent al Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva s-a şi prezentat la susţinerea probelor.
Din păcate pentru el, participarea nu a fost cu noroc.
„Pentru sesiunea specială de bacalaureat, care se organizează în fiecare an pentru elevii olimpici şi cei cu performanţe sportive, care participă la diverse competiţii, s-au înscris în acest an cinci elevi însă doar unul singur a şi participat. Se pare că performanţele sportive pe care acest tânăr le-a obţinut de-a lungul anilor, nu l-au ajutat să promoveze şi examenul de bacalaureat, el fiind respins”, a declarat Marta Mate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.
Tânărul a fost respins la proba de geografie pe care o va putea susţine din nou în sesiunea din toamnă a acestui examen. Prima sesiune a examenului de bacalaureat se va desfăşura în perioada 10 iunie – 04 iulie, urmând ca rezultate să fie afişate în data de 07 iulie 2014, iar cei care vor depune contestaţii îşi vor afla notele finale in 11 iulie 2014.


