Un polițist aflat în timpul liber a observat faptul că doi bărbați (având fețele acoperite) încercau, luni dimineața, în jurul orei 1, să pătrundă prin efracție în incinta unei societăți comerciale.
În cel mai scurt timp, la locul indicat s-au deplasat polițiștii Biroului Ordine Publică Deva, care au surprins în flagrant, în incinta punctului de lucru aparținând unei societăți comerciale, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din orașul Călan, care a fost condus la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii au stabilit că tânărul, împreună cu un bărbat de 32 de ani, din Călan, s-au deplasat pe raza municipiului Deva cu scopul de a sustrage țigarete din incinta unui magazin alimentar.
Bărbatul de 32 de ani nu a intrat în magazin, reușind să părăsească zona înainte de sosirea polițiștilor, însă a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan, pe raza orașului Călan, și condus la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru audieri.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați, care urmează a fi prezentați magistraților, în vederea dispunerii măsurilor legale.