Unitatea de Primiri Urgențe din Călan își va suspenda activitatea. Autoritățile se plâng de lipsa medicilor
Orașul Călan nu va mai avea Unitate de Primiri Urgențe, cel puțin pentru o perioadă. Urgențele din Călan funcționau ca un punct de lucru al Spitalului Județean de Urgență din Deva, aflat în subordinea Consiliului Județean Hunedoara.
„Deficitul de personal, în special a medicilor specialiști în urgențe cu care se confruntă Spitalul Județean de Urgență din Deva la ora actuală crează o serie de sincope în asigurarea liniei de gardă pe timpul nopții la punctul Unității de Primiri Urgențe Călan. Totodată, activitatea Unității de Primiri Urgențe Deva, către care sunt trimise majoritatea urgențelor din județ, este asigurată cu personal insuficient. De luni de zile, au fost scoase la concurs mai multe posturi pentru medicii specializați în urgențe, dar până la această dată nu s-a prezentat niciun doritor. Ținând cont de contextul epidemiologic în continuă dinamică, de numărul mic al pacienților care se adresează Punctului de Lucru Călan, precum și de distanța rutieră apropiată de Spitalul Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, care are un compartiment de primiri urgențe bine pus la punct, conducerea SJU Deva a înaintat forurilor superioare o serie de soluții pentru rezolvarea situației”, a informat CJ Hunedoara.
Astfel, s-a propus transformarea UPU Călan în Centru de Permanență deservit în principal de medici de famili ori suspendarea temporară a activității UPU Călan până la ocuparea posturilor vacante scoase la concurs și transportarea de către Ambulanța Călan a pacienților care reprezintă urgențe la unitățile medicale din Hunedoara sau Deva. În prezent, UPU Călan funcționează doar pe timpul zilei, transmit reprezentanții CJ Hunedoara.
Vestea că UPU Călan își va suspenda activitatea i-a nemulțumit pe localnici. Reprezentanții Primăriei Călan, la rândul lor, au inițiat o petiție on-line în care solicită ca Urgențele din Călan să își continue funcționarea.
„Din nou, cetățenii Călanului sunt privați de servicii medicale esențiale, din nou cetățenii Călanului sunt considerați neimportanți! Și alături de cei din Călan, din păcate, în aceeași situație sunt și oamenii din Boșorod, Mărtinești, Bretea, care cu toții au fost deserviți de Unitatea de Primiri Urgențe din Călan! Peste 15.000 de persoane cărora li se ignoră dreptul la asistență medicală de urgență în zona lor”, informează conducerea Primăriei Călan, în petiție.
Orașul Călan se află la circa 10 kilometri de Hunedoara și la 22 de kilometri de Deva.