17.1 C
Deva
marți, aprilie 30, 2024

VIDEO. AUTOBERGAMO DEVA – o campioană a României care își respectă blazonul

Cupa României la futsal rămâne în vitrina de la Deva și anul acesta după ce în finala de marți seara deveenii și-au adjudecat-o cu scorul de 3-2 în fața celor din United Galați.

În fața unei săli arhipline cu peste 1000 de spectatori și a unor oaspeți de seamă din fotbalul românesc, președintele Federației Române de Fotbal Răzvan Burleanu, foștii internaționali Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu, jucătorii din Deva au jucat remarcabil împotriva celor de la United Galați. Cele două formații s-au întâlnit în finala de la Deva după un parcurs în semifinale obositor pentru ambele echipe. Dacă United Galați a învins destul de clar pe CSMS Iași cu scorul de 7-3,  Autobergamo Deva a avut un meci dramatic în fața celor de la City‘us Tg. Mureș. În al treilea meci decisiv jucat cu cei din City‘us Tg. Mureș, după minutele regulamentare de joc  și prelungiri la scorul de 2-2 s-a ajuns la penalty-uri, Deva câștigând cu 6-5.

Și, ca de obicei, începuturile de meci pentru Autobergamo nu sunt cele mai strălucite s-au văzut repede conduși pe tabelă încă din minutul 3 al meciului. Apostol  prinde un șut pe colțul lung de la 11m și-l învinge pe Molina. După înscrierea golului oaspeții se retrag în apărare și reușesc pănă aproape de pauză să țină tabela nemodificată. Wellington portarul celor din Galați, în zi mare are o serie bună de intervenții la sacrificiu, dând încredere și speranțe celor de la United. Pe final de repriză Pânzaru și Sergiu Tacot au ocazia de a înscrie dar ratările acestora pun pe jar echipa și suporterii din tribune. Cu un minut înainte de fluierul primei reprize sclipirea vine din partea lui Cristian Obadă care recuperează o minge în propria jumătate de teren pleacă pe contraatac și înscrie cu un șut expediat în vinclul porții. Egaliate pe tabelă și 1-1.

https://www.youtube.com/watch?v=dQKf2FH20sQ

În minutul 26 Szabolcz Manya primește o pasă de la Cristi Matei, o fentă și de la marginea careului îl învinge pe portarul brazilian al gălățenilor, aducând Deva în avantaj 2-1 și înscriind un gol superb vrând parcă să-și ia revanșa pentru ratările din campionat.  Și când lucrurile păreau liniștite pe teren fostul jucător din Deva, Emanuel Moldoveanu, readuce tăcerea în tabăra celor de la Autobergamo. Apostol trimite un șut centrare spre poartă iar acesta deviază cu capul balonul în plasă, era min.29 și scorul devenea 2-2.  Misiune grea pentru Deva după aspectul celor întâmplate pe teren dar nu și imposibilă, așa încât poarta lui Wellington este asediată minut cu minut. Dar brazilianul face un meci mare la Deva, scoțând fiecare minge trimisă pe spațiul porții. Echilibrul pe teren se rupe în min.36 când Tudose comite o imprudență personală primind al doilea galben și implicit cel roșu lăsându-și echipa în trei contra patru pe teren. Alb-vișinii profită de superioritatea pe care o au în teren și în următorul minut 26, după un șir de pase succesive, Sergiu Tacot găsește poarta liberă și înscrie pentru 3-2. Jocul se încheie și fiesta începe în tribune și pe teren. Este al cincilea trofeu în trei ani cucerit de alb-vișinii.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/