(VIDEO) Băile Herculane, între extaz și agonie

  • La mai puțin de trei ore de mers cu mașina de Hunedoara se află Băile Herculane, o stațiune cu ape termale faimoasă încă din secolele trecute, care a trecut prin mari transformări în ultimele decenii.

Băile Herculane este unul dintre locurile cele mai admirate din România. Stațiunea este înconjurată de monumente ale naturii care pot fi explorate în Parcul Național Domogled Valea Cernei și pe Clisura Dunării – în Parcul natural Porțile de Fier. În centrul ei, zeci de clădiri istorice atrag privirile turiștilor.

Unele au ajuns însă, în ultimii ani, într-o stare avansată de degradare și riscă se se prăbușească. Un astfel de loc este Ansamblul Băile Neptun, cu clădiri construite în perioada 1883 – 1886, pe malul drept al Cernei, legate de țărmul opus printr-un pod de fontă – devenit și el monument istoric.

Ansamblul Băile Neptun, numit în trecut „Băile Imperiale Austriece” l-ar fi avut ca oaspete pe împăratul Franz Joseph al Austriei, însă acum locul a devenit o umbră a fermecătoarelor clădiri de epocă ale sale.

Unele acoperișuri s-au prăbușit, împreună cu bârnele de lemn putrezite, cu bucăți din tavane, tencuială și zidărie, iar vizitatorii sunt sfătuiți să nu se apropie de acest loc. Accesul pe podul de fontă din Băile Herculane a fost, de asemenea, interzis.

De-a lungul timpului, Ansamblul Băile Neptun a trecut prin mai multe restaurări, cele mai ample reparații datând din anii ’60 și 1971. Cele mai recente lucrări au avut loc în 2019 și au vizat punerea în siguranță a clădirilor. Proiectul numit Herculane a fost derulat de asociația neguvernamentală Locus.

„În timpul primei etape de punere în siguranță am intervenit în 12 zone la nivelul învelitorii, am igienizat clădirea – 220 metri cubi de moloz și gunoi au fost eliminați din interior (peste 70 camionete), am protejat fântâna de majolică, am blocat accesele în clădire, am sprijinit două șarpante și patru planșee, am curățat terasele exterioare și acoperișul, burlanele și jgheaburile de vegetație, mușchi și moloz, toate elementele constructive și ornamentale aflate în prag de colaps, reprezentând un pericol public au fost depozitate în interiorul clădirii, iar toate elementele deja prăbușite au fost paletate și depozitate la interior”, informează reprezentanții ONG-ului.

Intervențiile locale +sunt reversibile și temporare și au avut rolul de a opri degradările produse prin infiltrații ale apei, prin prăbușiri ale elementelor instabile și a celor făcute de oameni, arătau inițiatorii proiectului. Clădirile istorice au nevoie de intervenții ample de consolidare, însă situația lor juridică împiedică autoritățile să le deruleze.

„Proprietarii privați nu își dau acordul pentru ca Baia Neptun să fie pusă în valoare, iar sechestrele ne împiedică accesarea unui axe de finanțare europene/naționale, de aceea singurul tip de lucrare pe care îl putem face momentan este punerea în siguranță și înlăturarea etichetei de pericol public”, arată asociația Locus, pe pagina HerculaneProject.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente