Asociația Pro Infrastructură a remarcat, într-un articol publicat pe pagina de Facebook a organizației, problemele de pe cei nouă kilometri nefinalizați din Autostrada Lugoj – Deva, sectorul de la limita județelor Hunedoara și Timiș pe care vor fi construite două tuneluri, de peste doi kilometri.
- „În urmă cu aproape doi ani, 23.06.2022, vă spuneam că noi ne-am luat adio de la 2026, termenul limită impus de PNRR. Dacă pe-atunci poate mai exista o minusculă fărâmă de speranță, acum este cert: ne vedem prin 2027 deoarece proiectarea la tuneluri nu este gata, lucrările nu vor începe prea curând și vor dura minim 34 de luni.
- Nu mai reluăm epopeea halucinantă a acestui ciot pornită acum mai bine de 10 (zece!) ani. O găsiți în linkul din iunie 2022, în primul comentariu, împreună cu o filmare aeriană de recunoaștere făcută marțea trecută.
- Ultimul (sperăm) capitol începe o dată cu semnarea contractului de 1,83 miliarde lei fără TVA cu UMB în 14.10.2022 care a primit ordin de începere în 05.12.2022 și prevede 11 luni de proiectare și alte 34 de execuție pentru 4,03 kilometri de finalizat din secțiunea D (lângă nodul Margina) și alți 9,13 km ai secțiunii E care trebuie făcuți de la zero din care 2,13 km reprezintă celebrele tuneluri.
- Conform contractului, în noiembrie 2023 trebuia să fie gata proiectarea. Dar încă nu avem proiect tehnic (PT) aprobat și implicit nici autorizație de construire (AC) emisă pe toată secțiunea E, cea care include tunelurile.
- Ca să vă faceți o idee despre ce vorbim, tot pe Autostrada A1 cei de la Porr au intrat efectiv în tunelul Curtea de Argeș lung de 1,35 km în octombrie 2023 și speră să dea drumul circulației în decembrie 2026. Deci trei ani și ceva de la primul metru săpat.
UMB, împreună cu bosniacii de la Euro-Asfalt, trebuie să facă 2,13 km de tunel și sunt departe de momentul începerii forării care presupune PT aprobat, AC emisă și lucrări pregătitoare gata la două portaluri. - Concluzia e simplă și foarte tristă: fără proiect tehnic, fără autorizație de construire și cu 2,13 kilometri de tuneluri de forat în minim 34 luni, după cum spune contractul, ne ducem bine de tot în 2027 cu inaugurarea.
- Nu ne întrebați ce se va întâmpla în urma ratării trenului PNRR mai ales că acest ciot de 365 milioane euro, parte din lotul 2 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, este întins deja pe două exerciții financiare UE, POS-T și POIM. Și nu se poate faza încă o dată, pe actualul Program Transport, tocmai de aceea fiind introdus în PNRR în 2021” –
– arată Asociația Pro Infrastructură
Autostrada Lugoj – Deva are 100 de kilometri traversează județele Timiș și Hunedoara, din vestul României.
A fost proiectată în anii 2000 o regiune de șes și de câmpie, astfel că în mod normal nu ar fi trebuit să ridice mari probleme de proiectare și execuție.
Însă terenul instabil în anumite porțiuni și sectoarele care traversează arii protejate, incluse pe lista siturilor Natura 2000, au impus construcția unor ecoducte și lucrări, condiționate de mai multe avize din partea statului român.
Primul dintre cele patru tronsoane din Autostrada Lugoj-Deva, în lungime de 28 de kilometri a fost finalizat în 2013 în județul Timiș.
Lucrările la celelalte trei loturi, care traversează județele Timiș și Hunedoara, au început în anul următor și au fost date în folosință, cu excepția tronsonului de nouă kilometri aflat în prezent în șantier, în perioada 2017 – 2019.
Lucrările la sectorul de 9,13 kilometri, numit și Autostrada cu tuneluri, au fost oprite din 2017. Licitația a fost reluată de CNAIR, iar în 2022 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la tronsonul Margina-Holdea, inclusiv a tunelurilor, a fost atribuit unei asocieri conduse de Spedition UMB, pentru suma de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, bani alocați de statul român prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Citește și: Viața românilor de lângă autostrada cu tuneluri. Satele au rămas izolate între două județe VIDEO
Holdea, locul unde se întrerupe Autostrada Lugoj – Deva. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Holdea, locul unde se întrerupe Autostrada Lugoj – Deva. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Din vara anului 2023, circa cinci kilometri din traseu au fost decopertați și pregătiți pentru lucrările de construcție de pe „Autostrada cu tuneluri” (video), iar recent au început și lucrările de pregătire a terenului pe restul traseului, unde vor fi construite ecoductele.
Ecoductele din zona Holdea – Coșteiu de Sus vor avea peste doi kilometri și vor forma un culoar „verde” care va permite migrația animalelor sălbatice din Munții Poiana Ruscă spre Munții Apuseni. Sunt necesare atât pentru infrastructura rutieră, dar vor contribui și la protejarea zonei traversate de autostradă, cuprinsă în situl Natura 2000 Podişul Lipovei – Poiana Ruscă.
Finalizarea celor nouă kilometri de autostradă este estimată pentru toamna anului 2026.




