Oana Antonescu şi Irina Antonescu provin din Hunedoara, au studii universitare în domeniul farmaceutic, iar la finalizarea masteratelor au decis să îşi continue studiile în Danemarca.
Cele două tinere, gemene, s-au înscris la Universitatea de Sud şi se numără printre cele mai bune studente ale centrului universitar, cu filiale în toate marile oraşe ale ţării. Recent, ele au fost alese să reprezinte universitatea într-un clip de promovare.
„Numele meu este Oana Antonescu. Numele meu este Irina Antonescu. Suntem gemene, venim din România şi suntem studente la Universitatea de Sud din Danemarca. În România, sistemul educaţional este în general mult mai strict, iar de cele mai multe ori trebuie să faci exact „ce scrie în carte”. În Danemarca, trebuie să cauţi un fel propriu de a face lucrurile. Acest sistem te face să fii creativ. Îmi place că aici oamenilor li se permite să facă greşeli. Relaţiile dintre srudenţi şi profesori sunt mai echilibrate”, povestesc cele două tinere în videoclipul de promovare al Universităţii de Sud. Ele afirmă că universitatea din Danemarca are o mulţime de programe de integrare a studenţilor internaţionali.
https://www.youtube.com/watch?v=oiHCTiuWXPY
„Avem cursuri gratuite de limba daneză şi întâlniri cu reprezentanţii companiilor locale. Ne simţim binevenite aici. Lucrez la NanoCan, centrul local de cercetare în domeniul biotehnologiei şi este foarte motivant să obţii o combinaţie între studiu şi muncă. Avem şansa de a lucra cu cele mai moderne tehnologii”, relatează cele două hunedorence.
Surorile Antonescu adaugă că îşi doresc să continue cercetarea în domeniul farmaceutic, însă în România le-a fost mult mai dificil decât în Danemarca.