Cele mai multe dintre exploatările miniere din Munții Poiana Ruscă au fost închise. Comunele unde acestea au funcționat au intrat în declin și sunt afectate de fenomenul depopulării. Câteva locuri din Munții Poiana Ruscă au rămas, însă, în istorie, pentru bogățiile naturale care au făcut cunoscută regiunea.
La capătul drumului din munți, care traversează două foste sate de mineri Rușchița și Rusca Montană, funcționează de la mijlocul secolului al XIX-lea faimoasa carieră de marmură de Rușchița, aflată încă în activitate. Peste trei milioane de tone de marmură au fost extrase de aici, de-a lungul timpului.
În trecut, aici lucrau atât localnici din Rusca și Rusca Montană, cât și oameni din satele Ținutului Pădurenilor din Hunedoara, care treceau munții din Lunca Cernii, pe drumuri forestiere de 10 – 15 kilometri, pentru a munci în județul învecinat.
Cariera de marmură Rușchița, un loc specatculos prin înfățișarea lui, ocupă mai mult de 40 de hectare, iar de aici sunt tăiate blocuri uriaşe de marmură de diferite nuanţe, alb la gri, roz, roz-gălbui şi roşiatic. Unele au ajuns în componența unor clădiri faimoase din Europa, ca Domul din Milano, Parlamentul din Budapesta și Casa Poporului din București.
Munții din vecinătatea carierei de marmură au ascuns și ei numeroase bogății. La marginea satului Rușchița, în trecut, peste 2.000 de oameni lucrau în minele de fier, plumb și zinc, dar și în exploatarea de uraniu și thoriu de pe vârful Boului (1.225 metri).
Cele mai multe dintre minele de la Rusca Montană, inclusiv cea de uraniu, au fost deshise în anii ’50 și au funcționat patru – cinci decenii. Între timp localitățile Rușchița (video) și Rusca montană, apropiate lor au fost transformate în mici orașe muncitorești.
Exploatările au fost închise în anii ´90, lăsând în urma lor cele două sate pitorești, împânzite de clădiri ruinate.
Cariera Crăciuneasa
În județul Hunedoara, cele mai multe cariere de piatră naturală deschise în Munții Poiana Ruscă au avut o soartă diferită de cariera de la Rușchița. Au fost părăsite de mai mulţi ani, după o exploatare intensă în deceniile de comunism.
Cariera de talc şi dolomită de la Crăciuneasa,, aflată la circa 20 de kilometri de Hunedoara, pe valea Govâjdiei, a fost înfiinţată în anul 1913, fiind prima astfel de carieră exploatată în România.
Cariera a funcţionat timp de aproape un secol, până la mijlocul anilor 2000, iar minerale extrase de aici au fost folosite în special ca materii prime în combinatul siderurgic din Hunedoara.
Mai redusă ca întindere față de cariera de la Rușchița, o altă carieră de marmură din Munții Poiana Ruscă a devenit faimoasă prin istoria sa.
Se află la marginea satului Alun, la 35 de kilometri de Hunedoara, o așezare acum aproape părăsită, deși în trecut aici trăiau peste 100 de familii. Istoria carierei de marmură din satul Alun a început în secolul al XIX-lea. Marmura de Alun a fost exploatată la început de statul austro-ungar, apoi de fraţii italieni Roja și de statul român.
Cariera de marmură din satul Alun a intrat în conservare de la începutul anilor ´90. Pereţii uriaşi ai săi încă strălucesc sub razele soarelui, iar locul pustiu a devenit o atracţie turistică.
Ținutul fierului din Munții Poiana Ruscă
Zăcămintele de fier din ţinutul Hunedoarei au fost exploatate încă din Antichitate, iar cea mai mare mină de fier din România secolului XX a funcţionat la Ghelari, în Ţinutul Pădurenilor, aflat la circa 15 kilometri de Hunedoara.
Ținutul Fierului
Minereurile provenite din exploatările de la Ghelari şi Teliuc erau „înghiţite” de combinatul siderurgic de la Hunedoara, unde erau prelucrate, iar aproape 5.000 de oameni, mulți veniți din alte zone ale României, munceau aici în anii ’70 și ’80.
Alte mine de fier din Munții Poiana Ruscă funcţionau la Alun, Arănieş, Lunca Cernii şi Vadu Dobrii, iar minereurile complexe se extrăgeau de la Muncelu Mic, Boia Bârzii și Bătrâna.
