Satul Vadu Dobrii (comuna Bunila) se numără printre cele mai izolate aşezări din vestul României. Doar zece oameni mai locuiesc aici, în condiţii dificile, spune Sabina Tămăşesc, una dintre supravieţuitoarele din munţi.
„Am trecut printr-o iarnă foarte grea, din cauza zăpezii şi a gheţii care ne-a cuprins drumurile. Maşina cu pâine a ajuns mai rar şi cu foarte mare greutate. Pe alocuri, drumul a fost distrus de utilajele de mare tonaj folosite în exploatările forestiere. Acum, că zăpada începe să se topească, nu o să mai putem ieşi pe drum din cauza mâlului”, spune Sabina.
Zeci de case pustii şi câteva locuite de vârstnici au rămas în satul din munţii Poiana Ruscă, în trecut unul mult mai animat. „Mulţi localnici lucrau la mina de fier a I.P.E.G. (n.r. Întreprinderea de prospecţiuni şi exploatări geologice din Deva), care s-a închis prin anii ´80. Clădirile ei frumoase sunt ruinate şi abandonate la ieşirea din sat. Alţii lucrau la pădure, ori se ocupau de creşterea animalelor. Dar nefiind un drum cât de cât bun, din toate câte duc spre Vadu Dobrii, lumea care a părăsit satul nu s-a mai întors. Poate doar câteva zile, vara sau în concedii. Eu şi soţul meu am lucrat la I.P.E.G. El a rămas cu o invaliditate în urma unui accident la mină. Am rămas aici, iar în oraş nu ştiu dacă ne-am fi putut descurca cu pensiile mici pe care le primim”, povesteşte localnica.
La marginea satului, o unitate militară antiaeriană a funcţionat timp de aproape jumătate de secol, până la mijlocul anilor 2000, când a intrat în conservare. Aceeaşi soartă au avut-o şi clădirile minei de fier şi construcţiile vastei reţele de funiculare care lega Vadu Dobrii de Hunedoara.
Până la începutul celui De-al Doilea Război Mondial, Vadu Dobrii avea o populaţie de circa 250 de locuitori, iar mai multe drumuri conectau satul aflat la peste 1.100 de metri altitudine de celelalte cătune din Ţinutul Pădurenilor. Cu timpul, aşezarea s-a depopulat, iar drumurile înghiţite de pădure au devenit însă aproape impracticabile. Vadu Dobrii a rămas aproape izolat de restul satelor din zonă (Poiana Răchiţelii, Lunca Cernii de Sus, Cernişoara Florese, Bătrâna, Cerbăl, Lelese), deşi mai multe drumuri îl leagă de acestea. Toate sunt însă de pământ pe ultimii cel puţin şapte kilometri până la intrarea în sat.
