(VIDEO) Ce a mai rămas din combinatul „Victoria” Călan

Uzinele de fier din Călan şi-au început activitatea în urmă cu peste un secol şi jumătate, odată cu calea ferată a cărbunelui Simeria – Petroşani.

Primul furnal a fost dat în folosinţă în 1871, iar cel de-al doilea în anul 1875. În deceniile următoare centrul metalurgic şi oraşul Călan au continuat să se dezvolte, devenind unul dintre marii producători de fontă, cocs şi piese de fontă din România.

După 1990, până la sfârşitul anilor 2000, combinatul „Victoria” Călan, care ajunsese să ocupe aproape 100 de hectare şi în care lucrau aproape 5.000 de oameni s-a dezintegrat treptat. Cele mai multe dintre clădirile şi instalaţiile sale au fost demolate şi dezafectate. Un teren de circa 40 de hectare a fost ecologizat şi transformat într-un parc industrial, deschis în 2016. Împrejurimile parcului au rămas ocupate de zeci de hectare de teren viran.

O mulţime de clădiri şi fundaţii de beton ale fostelor construcţii metalurgice au rămas abandonate, demolate parţial sau ruinate. Hoţii de fier vechi au contribuit şi ei, în număr mare, la distrugerea acestora. Un fost bazin de apă, rămas printre cele mai mari construcţii de pe vechea platformă industrială, a fost găurit cu ciocanele, pentru ca oamenii să poată lua metalul din el. Autorităţile nu au mai asigurat paza acestei zone.

În apropiere, „Buretele de fier” – o clădire metalurgică unde era depozitat minereul adus de la Ghelari şi Teliuc, pe o cale ferată îngustă, se numără printre monumentele istorice industriale ce mai pot fi văzute pe terenul fostului combinat. Are o vechime de aproape 150 de ani.

Căutătorii de fier vechi s-au împuţinat în ultimii ani, spun localnicii. „Nu prea mai au ce lua de aici”, crede unul dintre ciobanii care ajung cu oile pe terenul viran al fostei uzine de fier.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente