- Rezervația Cheile Madei din Hunedoara și munții Săcărâmbului, două locuri emblematice, mărginesc văile în care se întind satele Mada și Stăuini, ascunse în Munții Metaliferi, deasupra văii Geoagiului din Hunedoara.
În valea înconjurată de frumuseți ale naturii mai locuiesc câteva zeci de oameni, mulți dintre ei vârstnici, iar unii trecuți de 90 de ani, deși au avut parte, spun ei, de o viață plină de greutăți, trăind din creșterea animalelor și din roadele pământului mai puțin fertil.
Cele mai multe familii locuiesc în satul Mada, al cărui centru traversat de un drum asfaltat recent. Ulițele au rămas de pământ și piatră, la fel și drumul care leagă Mada de Stăuini, un cătun locuit de câțiva vârstnici, unii ajunși la nouă decenii de existență.
Multe gospodării din cele două așezări au rămas pustii. Alte case vechi, din cărămidă roșie, sunt locuite de vârstnici ori au fost cumpărate pentru a fi transformate în case de vacanță.
Dorel Părău, un fost dirijor de cor și profesor de muzică din Orăștie, a cumpărat o casă veche în satul Mada din Hunedoara în anii ’90. A fost una dintre cele mai fericite alegeri din viața sa.
„Am păstrat apartamentul din Orăștie, însă de 15 ani, când ne-am mutat aici, nu am mai stat acolo. Aici este Raiul pe pământ, nu aș mai putea trăi o zi la bloc, aici tot timpul avem ceva de făcut”, spune fostul dascăl, ajuns la 76 de ani.
Dorel a refăcut casa, a amenajat o grădină și o livadă, apoi și un iaz de pește, a construit un fel de foișor închis unde și-a adus instrumentele muzicale și unde își petrece diminețile, iar munții, pădurea și Cheile Madei îi oferă o mulțime de oportunități de a explora locurile, atunci când pornește la drum.
„Vara, aceste locuri sunt minunate. Atunci vin o mulțime de turiști”, spune fostul profesor de muzică.
În restul anului, liniștea cuprinde așezările din Munții Metaliferi, tulburată de freamătul apelor, de animalele de curte și de vitele lăsate să pască în poieni și de câinii oamenilor.
Priveliștea satului Stăuini este mai tristă, chiar dacă deasupra așezării se înalță vârful Setraș.
Fica are aproape 90 de ani și se numără printre puținii localnici ai satului de munte. Locuiește în singurătate și îi este din ce în ce mai greu să meargă la vecinii săi, cei mai mulți aproape la fel de vârstnici.
„Zilele trecute am căzut și mi-am rupt mâna, dar nu a avut cine să mă ajute. Sunt oricum prea săracă să mai merg la vreun doctor. Îmi aștept fiul să mai treacă pe la mine, din Orăștie, că nu mai știu nimic de el”, spune bătrâna.
Drumul de la Stăuini se afundă în pădure și devine aproape impracticabil cu mașina. La câțiva kilometri distanță, se înfățișează așezările din jurul vechilor mine de aur de la Săcărâmb și Băița, care oferă călătorilor o panoramă spectaculoasă spre valea Mureșului și Deva.




