După ce iniţial a fost cercetat în stare de libertate, bărbatul care în urmă cu aproape două săptămâni a batjocorit o tânără de 19 ani, din Lupeni, sub ameninţarea cuţitului a fost arestat preventiv.
Judecătoria Petroşani a admis, miercuri, propunerea de arestare preventivă a bărbatului de 34 de ani din Lupeni care, la mijlocul lunii septembrie a violat o tânără de 19 ani sub ameninţarea cuţitului. Tânăra le-a povestit oamenilor legii că Ioan Adrian G., pe care îl cunoştea de la barul unde lucra, a acostat-o pe stradă şi i-a spus că o conduce până acasă, ca să fie în siguranţă. La adăpostul întunericului, însă, a ameninţat-o cu un cuţit şi dus-o la apartamentul unui prieten, unde a obligat-o să consume băuturi alcoolice şi să întreţină relaţii sexuale cu el, împotriva voinţei sale. Procurorii au propus, miercuri, arestarea preventivă a inculpatului, iar magistraţii de la Petroşani au acceptat propunerea. „Parchetul a formulat propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru infracţiunea de viol prevăzută de articolul 197 alin. 1, C.P. şi infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189, alin. 1, CP. Judecătoria Petroşani a emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile”, a declarat procuror Dumitru Ilinca, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.