15.2 C
Deva
miercuri, mai 22, 2024

Week-end. Snow Fest Preview Days @ Ski Resort Transalpina

 

Sfârşitul acestei săptămâni ne aduce primul festival de ski&fun din România, pe pârtiile de la Ski Resort Transalpina. De-a lungul a trei zile, programul va fi unul intens, aşa cum ne-au obişnuit organizatorii, încă de la deschiderea SRT.

Două concerte în aer liber, cu Subcarpaţi şi Şuie Paparude, petreceri la 1850 m altitudine şi after party-uri în cortul încălzit, aflat la baza pârtiei. În cele trei zile ale evenimentului vor mixa Blanilla, Bully, CDj Team, Golan, MadLiquid, Shiver, Zo.

„Avem weekend festival la SRT, cu concerte în aer liber, cu DJ, cu petreceri la 1850 m altitudine. Avem şi batmobilul RedBull în curtea apres skiului. În cele trei zile de sărbătoare îl vom avea maestru de ceremonii pe Unguru` Bulan. Cu siguranţă ne vom distra de minune!”, a declarat Ramona Fodor, directorul de marketing al SRT.

Administratorii Ski Resort Transalpina se aşteaptă ca la finalul săptămânii să vină peste 6.000 de turişti.

„Dacă weekend-ul trecut am depăşit 2500 de turişti în fiecare zi, probabil că în acest final de săptămână vom depăşi 3.000 de turişti pe zi. Avem pârtii perfecte, vreme bună, aşa că îi aşteptăm cu braţele deschise pe toţi iubitorii schiului, muntelui şi petrecerilor în aer liber”, mai spune Ramona Fodor.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/