3.6 C
Deva
marți, noiembrie 12, 2024

Zilele Devei la final. Devenii sub umbrele au venit să asculte folclor original

În ciuda vremii neprielnice s-au găsit destui locuitori ai muncipiului de reşedinţă al judeţului Hunedoara, care au dorit să participe la ultima zi a “Serbărilor Devei”.

[wzslider autoplay=”true”]

Surpriză mai mult decât plăcută

Ca de obicei, ultima zi a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea urbei de la poalele Cetăţii a fost dedicată folclorului. În cursul dimineţii, pe scena amenajată în Piaţa Unirii, lângă Primărie, au evoluat tinere talente ale folclorului devean şi din împrejurimi. Apoi, către seară, a început spectacolul de gală, care a fost deschis de o excelentă prestaţiei a membrilor Ansamblului “Românaşul” al Liceului de Muzică şi Arte Plastice “Sigismund Toduţă” din Deva, după care, pe scenă au urcat artişti consacraţi, precum Lorena Pascu, Felicia Stoian şi Aurel Tămaş. Dar marea surpriză a fost oferită de către componenţii Ansamblului Profesionist “Drăgan Muntean” pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, care se află în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. “Sărbătoarea de la Deva nu putea să nu fie punctată în mod simbolic şi semnificativ de spectacolul folcloric, care aduce în faţa oamenilor frânturi de trăire şi simţire românească. Pentru aceasta, în ultima perioadă, ansamblul nostru s-a pregătit intens, iar acum păşim împreună pe scenă, pentru primul spectacol cu public larg. Ne bucurăm că putem împărtăşi iubitorilor de dansuri şi cântece populare secvenţe care esenţializează o spiritualitate specifică neamului nostru. Acum a fost o avanpremieră, lansarea oficială a ansamblului urmând a avea loc în data de 16 mai, într-un spectacol de gală. Chiar dacă toţi membrii ansamblului sunt profesionişti, am avut emoţii, pentru că evoluam în faţa devenilor, concetăţenii noştri”, a declarat Cristian Fodor, managerul Ansamblului  “Drăgan Muntean”.

Repertoriu bogat

Cei prezenţi la ultimul spectacol din cadrul ediţiei din acest al “Serbărilor Devei” au putut urmări suite de orchestră, interpretate de cei 14 instrumentişti ai Ansamblului Profesionist “Drăgan Muntean” pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, dar şi o serie de jocuri populare puse în scenă de cele 12 perechi de dansatori de la aceeaşi entitate artistică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. De asemenea, pe lângă invitaţii speciali mai sus menţionaţi, au susţinut recitaluri şi îndrăgiţii interpreţi locali de muzică popular Cristian Fodor şi Ovidiu Olari, aceştia din urmă asigurând şi conducerea administrativă a ansamblului  “Drăgan Muntean”, evoluţiile tuturor fiind foarte apreciate de către publicul prezent la manifestare. “Astăzi am adus, în faţa Măriei Sale – PUBLICUL, o parte din repertoriul nostru. Vă veţi convinge, cu siguranţă, cu ocazia spectacolului nostru de lansare, că avem un repertoriu bogat de cântece şi dansuri tradiţionale româneşti, dorind, prin acestea, să facem cunoscută zestrea şi identitatea culturală naţională. Uniţi prin dragostea pentru cântec şi joc, membrii ansamblului demonstrează continuitatea neamului românesc şi a tradiţiilor sale. Suntem onoraţi că am fost invitaţi de către organizatori să participăm la această manifestare de suflet a devenilor. Ne îndreptăm toate gândurile bune spre cei care ne-au sprijinit, iar pentru noi ne dorim ca activitatea depusă să ne aducă împliniri profesionale şi aplauzele publicului”, a spus Ovidiu Olari, directorul artistic al  Ansamblului Profesionist “Drăgan Muntean” pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, din subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. Pe lângă folclor, “Serbările Devei” din acest an, care au durat 5 zile, au oferit publicului, printre altele, gale de umor, expoziţii de creaţii populare, târguri ale colecţionarilor, momente lirice sau spectacole de muzică pop-rock.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/