11.4 C
Deva
vineri, aprilie 25, 2025

Patimile domniţei din castel, care a sfârşit în chinuri groaznice pentru că şi-ar fi înşelat soţul

Castelul Corvinilor din Hunedoara este un loc al legendelor cu final tragic. Se spune că aici ar fi fost întemniţat Vlad Ţepeş, că în catacombele sale şi-au pierdut viaţa numeroşi prizonieri sau că turcii care au săpat în stâncă fântâna din curtea monumentului au sfârşit decapitaţi. Şirul legendelor macabre ale Castelului Corvinilor s-a întins pe mai multe secole, însă una dintre ele, cea a ucidereii domniţei Ana (Barbara) Torok a fost confirmată de documentele vremii.

Familia Torok a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI, după ce a primit cetatea, prin donaţie, de la regele Ioan Szapolyai al Ungariei. Legenda spune că Ioan Torok, unul dintre proprietarii castelului şi/a condamnat soţia la moarte, pentru adulter.

Ucisă cu un piron şi decapitată

”Barbara (Ana) era soţia lui Ioan Török, un nobil curajos care avea în proprietate şi Castelul Corvinilor. Acesta îşi petrecea mai tot timpul pe câmpul de luptă. Török nu era numai viteaz şi curajos, ci era şi foarte gelos, aşa că de fiecare dată când pleca de acasă avea grija să-i amintească frumoasei Barbara ca nu cumva sa îi treacă prin minte să-l înşele, căci nu va avea milă de ea. Cu toată atenţia şi grija pe care o avea frumoasa Barbara, odată s-a întâmplat ca sărmana să rămână blocată în camera ei şi a fost nevoită să cheme fierarul. Atât i-a trebuit spionului care era lăsat de Török s-o urmărească, pentru că atunci când acesta s-a întors acasă, i-a spus cele întâmplate. Török supărat cumplit, a poruncit ca soţia sa să fie scoasă şi legată de un stâlp pentru a o pedepsi. Degeaba plângea frumoasa Barbara, degeaba încerca sărmana să-i explice soţului cele întâmplate, căci acesta având mintea întunecată de gelozie, a ordonat executarea Barbarei prin baterea unui piron în cap”, au informat reprezentanţii Castelului Corvinilor.

Barbara sau Ana Torok, soţia nobilului Torok, a murit ucisă în chinuri groaznice, în curtea Castelului Corvinilor. Povestea ei este spusă de ghizii de la muzeu turiştilor care vizitează monumentul şi ajung în spaţiul expoziţional al fostei camere de tortură. Aici, pe un scaun de tortură, se află manechinul care o înfăţişează pe domniţă. „Aici turiştii pot afla povestea documentată a Anei, soţia lui Ioan Torok, primul proprietar al castelului după familia Corvinilor. Ea a fost acuzată de adulter şi a sfârşit decapitată. Documentul care vorbeşte despre soarta Anei este foarte important pentru că ne spune că la începutul secolului XVI exista călău în Hunedoara, că, astfel, domeniul Hunedoarei avea suficiente resurse pentru a beneficia de serviciile unui călău”, a relatat muzeograful Delia Roman.

Tragedia domniţei a dat naştere altor legende. Una dintre ele vorbeşte despre faptul că dormitorul în care aceasta ar fi locuit este bântuit. Ana şi Barbara Torok sunt una şi aceeaşi persoană, susţin muzeografii de la Castelul Corvinilor. De fapt, povestea Barbarei este inspirată de documentele privind uciderea Anei, domniţa condamnată pentru adulter. În anii 1960 – 1970, se spune că femeia care administra Castelul Corvinilor şi se ocupa de ghidajul turiştilor prin încăperile cetăţii avea un craniu, în care se vedea gaura făcută prin străpungerea cu un piron. Acest craniu era arătat vizitatorilor, ca o dovadă a veridicităţii legendei. O altă povestire despre Ana Torok spune că domniţa nu a fost îngropată creştineşte, deoarece soţul ei, căpitan Torok, considera că a fost prea păcătoasă. Trupul femeii a fost aşezat într-un sicriu de cleştar şi ascuns în tunelul care ar face legătura dintre Castelul Corvinilor şi Biserica Reformată, din vecinătatea monumentului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/