8.7 C
Deva
vineri, februarie 23, 2024

Comoara blestemată a dacilor. Cu 500 de ani înainte de aurari, cardinalul George Martinuzzi a plătit cu viaţa lăcomia sa pentru aurul dacic

La mijlocul veacului al XVI-lea, cabinetele occidentale aflau cu uimire despre descoperirea unei fabuloase comori din aur, sub albia râului Strei, în comitatul Hunedoarei. Ştirea a fost răspândită de cărturarul umanist Wolfgang Lazius (1514-1565), la acea vreme, curator al colecţiilor imperiale de la Viena şi istoric de curte al Împăratului Ferdinand I de Habsburg

 

Cardinalul George Martinuzzi a platit cu viata lacomia sa pentru aurul dacic
Cardinalul George Martinuzzi a platit cu viata lacomia sa pentru aurul dacic

O mână de pescari găsesc 400.000 de galbeni

Albia Streiului la Santamaria de Piatra, in zona unde, la 1543, pescarii hunedoreni au dat de un fabulos tezaur dacic
Albia Streiului la Santamaria de Piatra, in zona unde, la 1543, pescarii hunedoreni au dat de un fabulos tezaur dacic

Potrivit relatărilor târzii ale lui Lazius, în jurul anului 1543, nişte ţărani hunedoreni, vâslind pe apele repezi ale Streiului, în dreptul localităţii Sântămăria de Piatră, la rădăcina unui copac bătrân sub apa râului, au dat de un tezaur monetar, alcătuit din circa 400.000 de galbeni şi alte obiecte din acelaşi metal nobil. Evenimentul în sine i-a determinat pe savanţii Occidentului renascentist să readucă în prim-plan şi să valideze informaţiile istoricului antic Dio Cassius, care scrisese despre tezaurele Regatului Dac, ascunse sub albia unui râu, numit Sargetia, în ultimele zile ale domniei regelui Decebal.

Dar să vedem ce spune istoricul imperial Wolfgang Lazius, cu referire la incredibilul episod petrecut cu mai bine de patru veacuri şi jumătate în urmă:

Anul 1543… O parte a visteriei lui Decebal, …în numitul râul Sargeţiei, pe care râu românii îl cheamă Strei, s-a aflat, prin întâmplarea aceasta. Mergeau nişte pescari români cu şeicile, din Mureş în Strei, şi legându-şi luntrile de un trunchi, au zărit că sclipeşte ceva pe fundul apei. Vrând să scoată de sub apă aceea ce sclipea, au dat de o grămadă de galbeni. Îndemnându-se a încerca mai încolo, au dat de o boltiţă zidită sub apă, care se stricase prin rădăcinile lemnului, şi cercând mai cu de-adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de-ai lui Lisimach, craiul Thraciei, cu inscripţie grecească. Aşa cum am înţeles de la oameni vrednici de încredere, românii aceia au aflat la vreo 400.000 de galbeni şi mulţi sloi de aur”.

 

A fost aurul lui Decebal?

 

Monede Lysimach din Cabinetul de Numismatica de la Viena, de tipul acelora descoperite, la 1543, de pescarii hunedoreni, in tainita din albia Streiului
Monede Lysimach din Cabinetul de Numismatica de la Viena, de tipul acelora descoperite, la 1543, de pescarii hunedoreni, in tainita din albia Streiului

Fără a dezvălui sursele de documentare, la aproape un secol distanţă, cronicarul sas Mathias Miles aduce completări inventarului de artefacte descoperite la 1543, precizând faptul că, împreună cu enorma cantitate de monede, ar mai fi fost găsite şi două statuete din aur, reprezentând două divinităţi dacice. În Secolul Luminilor, medicul-şef al Sibiului, Samuel Köleséri, ne oferă noi amănunte conexe acelui eveniment. Astfel, în cartea sa, intitulată „Auraria Romano-Dacica” (1711), acesta considera marele tezaur de monede Lysimachos din râul Strei drept o partea a tezaurului regal al dacilor („qua reliquias thesauri Decebalaei”), nedetectat de împăratul Traian.

O încercare de localizare a descoperirii din 1543 aparţine istoricului Octavian Floca şi juristului Victor Şuiaga. Interpretând atât izvoarele documentare, cât şi tradiţiile locale, aceşti autori menţionează, în „Ghidul Judeţului Hunedoara” (Deva, 1936): „La Sântămăria de Piatră, …pe vremea reginei Izabela, s-a găsit aici, pe ţărmul Streiului, sub rădăcina unui arbore răsturnat, o comoară de galbeni, despre care s-a crezut că ar fi rămăşiţe din comorile lui Decebal”.

 

Bucurie scurtă, chinuri prelungite

În Transilvania anului 1543, unor simpli ţărani hunedoreni, aflarea acelei fabuloase comori trebuie să li se fi părut un incomensurabil noroc şi un blestem, în acelaşi timp. Trăind cu spaima nemărturisită faţă de comorile aflate sub paza blestemelor şi vâlvelor, cum se zice pe la noi, „le cam pusese Dumnezeu mâna în cap!” Dar, cavalcada întâmplărilor urma să demonstreze că destinul lor intrase, de fapt, sub zodia celor mai nefaste semne.

 

Episcopul Martinuzzi se lăcomeşte la comoara găsită de români

Acelaşi Lazius mai zice că fericiţii sau nefericiţii descoperitori au dus odoarele acasă la unul dintre ei, în zona Băcia, unde le-au împărţit. Câţiva, mai curajoşi, au luat drumul oraşului Alba-Iulia, „Bălgradul Ardealului, şi întrebând la argintari, de cât preţ ar fi aurul acela, s-a vestit lucrul” la autorităţile Principatului. Deîndată, cazul a ajuns în atenţia temutului episcop George Utiesenovici Martinuzzi, tutore al principelui, guvernator şi tezaurar al Transilvaniei, în acea epocă. O parte dintre împricinaţi au fost anchetaţi, cercetaţi şi puşi sub cele mai grele cazne. Cronicarul vienez relatează:

Martinuzzi a şi luat multe mii de galbeni de la unii pescari şi multe mii a mai găsit în numita boltniţă din Strei. Dară, ceilalţi pescari, prinzând de veste, au încărcat vreo câteva care şi au trecut în Moldova”, cerând protecţia domnitorului Petru Rareş.

Din câte se pare, tezaurul, în marea lui parte, a ajuns în posesia lui Martinuzzi, care l-a adăpostit în tainiţele cetăţii Gherla. Potrivit lui Köleséri, aproximativ 5.000 de monede fuseseră oferite ex-reginei ungare Isabella Polona şi fiului minor al acesteia, principele Ioan Sigismund Zápolya. În aparenţă, chestiunea părea încheiată. Însă, lanţul evenimentelor l-a prins fără de scăpare pe cel care spoliase comoara de la pescarii hunedoreni, George Martinuzzi, ajuns cardinal, între timp.

 

Şi a plătit cu capul

 

Renumitul pictor Titian l-a pictat pe Generalul Giovanni Batista Castaldo, purtand un colan cu un Lysimach din comoara spoliata de la transilvaneni
Renumitul pictor Titian l-a pictat pe Generalul Giovanni Batista Castaldo, purtand un colan cu un Lysimach din comoara spoliata de la transilvaneni

În 1551, Principatul Transilvaniei a fost luat vremelnic sub protectorat habsburgic. O armată de aproape 60.000 mercenari, condusă de generalul imperial Giovanni Battista Castaldo pătrunde în Ardeal. O bună parte din trupe a staţionat la Deva, supunând populaţia la abuzuri şi jafuri, încât nu au fost cruţate „nici hainele de pe oameni”. Pe o cale sau alta, veştile despre comoara deţinută de Martinuzzi au ajuns în cetatea Devei, la urechile condotierului Castaldo, care îi trimite împăratului Ferdinand I de Habsburg un raport secret despre chestiune. Nu ştim ce instrucţiuni îi va fi transmis monarhul austriac generalului Giovanni Castaldo, dar derularea faptelor ne lasă doar să bănuim.

Cardinalul George Martinuzzi îşi avea rezidenţa în palatele sale de la Brănişca şi Vinţul de Jos. Pe scena politicii transilvănene, s-a implicat într-un periculos joc, balansând între turci şi austrieci. Unii contemporani afirmă că ar fi vizat chiar tronul princiar. Spre nenorocul său, duplicitatea cardinalului nu a scăpat neobservată de comandantul militar Castaldo, calificându-l pe înaltul cleric drept trădător al taberei creştine şi om al turcilor. Aceste acuze au constituit, de fapt, şi mult aşteptatul pretext pentru punerea la cale a asasinării lui Martinuzzi, în castelul de la Vinţ, înainte de Crăciunul anului 1551. Imediat, oamenii generalului Castaldo s-au îndreptat către cetatea Gherlei, spre a pune mâna pe comoara defunctului. Cancelarul şi istoricul Wolfgang Bethlen oferă câteva amănunte în ceea ce priveşte tezaurul de pe urma lui Martinuzzi, găsit de autrieci în cămara Gherlei: „s-a aflat aur nelucrat, funţi 872, sloi de aur, funţi 20, de argint nelucrat, funţi 1387, sloi de argint, funţi 466, galbeni de ai lui Lisimah, 40000, dintre care fieştecare făcea patru galbeni ungureşti”. Cercetând acest mic inventar, cărturarul Gheorghe Şincai face următoarea remarcă în „Hronica Românilor”: „Iată cum s-a folosit călugărul (George Martinuzzi) cu răpirea de la români!

 

Papalitatea anchetează şi află despre prima brăţară dacică

bratari-dacice

Deoarece era vorba despre un act criminal îndreptat împotriva unui cardinal al Bisericii Romano-Catolice, Papa Iuliu al III-lea a dispus efectuarea unei anchete, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs asasinarea clericului transilvănean George Martinuzzi. În documentul întocmit cu acea ocazie, sunt consemnate şi obiectele antice din tezaurul luat de  Martinuzzi de la pescarii hunedoreni: alături de monedele Lisimach, două statuete înfăţişând lupi şi alte două în chip de zeităţi, este pomenit şi un „şarpe spiralic din aur”, detaliul în sine constituind prima atestare documentară, la 1552, a unei brăţări dacice spiralice din aur.

 

Aurul dacic ajunge la Viena

 

Evident mobilul crimei fusese aurul. Comoara a ajuns la Deva, în posesia generalului imperial Castaldo. Aproximativ 10.000 de Lisimahi şi două statuete de aur ar fi fost trimise , prin intermediul lui Lazius, împăratului austriac, aceste monede regăsindu-se şi astăzi, la Viena, în patrimoniul fostei colecţii imperiale de antichităţi. La plecarea sa din Transilvania, în anul 1556, generalul Giovanni Batista Castaldo a luat cu sine ceea ce a mai rămas din tezaur descoperit de hunedoreni în albia Streiului, la 1543. Cu această avere şi-a edificat în zona Milano, un somptuos palat.

 

Streiul, ascunzătoarea lui Decebal?

Datele arheologice legate de localizarea acestui tezaur dacic, în albia Streiului, au constituit un bun temei la documentarea hărţilor ulterioare referitoare la Transilvania. Astfel, umanistul Wolfgang Lazius, cel care semnalase lumii apusene descoperirea comorii, a realizat o hartă, în anul 1556. Acest plan topografic i-a servit drept model geografului Abraham Ortelius, la gravarea „Hărţii Transilvaniei”, inclusă în atlasul intitulat „Theatrum Orbis Terrarum”. Harta cu pricina desemnează melegurile Hunedoarei drept inimă a Daciei. În dreptul Streiului, Ortelius nota: „Sargetia, flus in quo Decebalus Rex thesauros suos occultaverat”, adică „Sargetia, râul în care regele Decebal şi-a ascuns tezaurul”. Era pentru prima dată când, pe o planşă occidentală, se plasau date despre strămoşii noştri, localizându-se antichitatea daco-romană, pe teritoriul hunedorean.

 

[box type=”info” style=”rounded”]Desigur, pe tot parcursul istoriei, aurul a fost protagonistul omniprezent al ridicării şi prăbuşirii marilor imperii, dar şi celor mai odioase crime. La 1543, când sărmanii pescari hunedoreni scoteau din matca Streiului o comoară dacică, în Lumea Nouă, conquistadorii spanioli mai căutau încă legendarul oraş El Dorado. Privit prin lentilele istoriei, evenimentul de la 1543 reprezintă cea mai veche ştire despre găsirea unei comori daco-getice.[/box]

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/