Poveștile trăiesc și mor prin cei care le dau, sau nu, mai departe. Povestea se transformă, primește o valențe, sensuri si înțelegeri diferite cu fiece repovestire. Poveștile sunt legătura dintre generații. Deșii pare că-și pierd din semnificație în prezent, ele sunt păstrate pentru farmecul lor.
De câte ori scriu despre Orăștie devin parte din poveste, uneori stângaci, alteori mă pierd în informații de dragul de a spune tot ce știu. Însă trăiesc tot la fel ca în clipa când am citit și auzit informațiile pe care vreau să le scriu. Trăiesc povestea de parcă aș fi fost martor al unor întâmplări îndepărtate apoi o dau mai departe. Vă aduc din nou o poveste, de astă dată despre „Cazarma regimentului de infanterie IR 64 K.u.k din Orăștie”!
Orăștia are o importantă amplasare geo-strategică reprezentând un element de referință în cadrul strategiilor militare aplicate de-a lungul timpului, începând din perioada războaielor daco-romane și până în zilele noastre.
Pentru perioada antică amintim cetățile dacice situate în Munții Orăștiei: Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Grădiștea Muncelului, castrul roman de la Orăștioara de Jos (astăzi dispărut).
Perioada medievală scoate în evidentă Orăștia ca obiectiv de importantă militară deosebită. După cronicile Transilvănene, în anul 1200, Orăștia începe să se înconjoare cu ziduri de piatră, acțiune nefinalizată pe fondul condițiilor nefavorabile fiind treptat abandonată.
Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Orăștia devine o garnizoană militară de prim rang, în această perioadă este construită cazarma provizorie pentru efectivul militar inițial subordonat al Coroanei imperiale austriece.
Până la data construirii cazărmii, datorită necesităților amplasării unor unități militare, au mai existat 7 case cazărmile construite în urma acordurilor cu statul austriac, pe domenii particulare, printre care amintim casa lui Hozatscha, Richter, Orbonas, Schober și a lui Wagner.
În anul 1879, pe baza Decretului nr. 33/1879, începe construcția edificiilor cazărmile din Orăștie în locul numit Piața Magazinului.
Lucrările se desfășoară etapizat, până în anul 1894 când, clădirile finalizate ale cazărmii orășenești au fost preluată de o comisie locală condusă de comandantul Regimentului 64 infanterie, colonel baron Karl von Chizzola și primarul Orăștiei Acke Friedrich
De la construirea cazărmii și până în prezent, aici și-au desfășurat activitatea unități militare ale armatei austro-ungare, unul dintre primele regimente românești din Transilvania, trupe de securitate, unități de jandarmerie și, în prezent, o instituție a aparatului central din subordonarea MI.
În slujba împăratului
Începând cu anul 1871, în cadrul cazărmii își desfășoară activitatea Regimentul cezar și regesc Nr. 64 Infanterie Orăștie.
Regiment cezaro-crăiesc al armatei imperiale, format în marea sa majoritate din militari români, fapt neobișnuit pentru acele vremuri, fiind numit chiar “… cel mai românesc regiment din armata austro-ungară…,” care au luat parte la toate campaniile militare ale armatei austro-ungare.
Regimentul este înființat în anul 1860, formându-se prin cedarea a câte unui batalion de către regimentele 31 Sibiu, 50 Alba Iulia și 51 Cluj, având, pentru început, sediul la Deva, iar începând din 1871 a fost mutat definitiv la Orăștie unde este menționat cu activitate până în anul 1918. Regimentul are patru clădiri proprii plus dependințe și depozite.
Cu gândul la Marea Unire
După căderea monarhiei dualiste, în toate orașele și satele Transilvaniei se formează Consilii Naționale Române și Gărzi Naționale Românești, cu rolul de a reprezenta și rezolva interesele poporului, de a veghea la menținerea liniștii și ordinii publice și de a organiza alegerea unei delegații la Marea Unire de la Alba Iulia.
În Orăștie s-a înființat o gardă națională română cu sediul în cazarma orașului de 300 soldați sub comanda vice colonelului Titus Cernăuțan.
Despre momentul constituirii Gărzii Naționale Române din Orăștie aflăm din presa vremii, care prezintă aspecte de la adunarea din Orăștie desfășurată la 7 noiembrie 1918:
În timpul acesta, loc. colonelul Titus Cernăuțan, preotul militar Victor Păcurar, loc. Cimponeriu și sublocotenenții: A. Demian, Răduțiu, Josan încinși cu mari eșarfe tricolore și sub mărețe drapele cântând „Deșteaptă-te române”, „Pe-aI nostru steag” și „Tricolor” vin din cazarmă în fruntea alor 100 de eroi, gardiști români! în aceste aclamări nesfârșite sublocot. A. Demian în mână cu-n falnic drapel se ridică și, printr-o vorbire plină de foc însuflețește poporul în extaz… Urmează actul solemn, când loc. Col. Titus Cernăuțan jură întâi ofițerii, apoi gardiștii în felul următor: „Eu jur atotputernicului Dumnezeu, cum că întru toate voi fi cu credință și supunere către Consiliul National Român din Ungaria și Transilvania, care este supremul for al națiunii române din Ungaria și Transilvania. Conștient de datorințele ce ne impun vremurile istorice de azi, jur că în toate manifestările vieții mele voi fi fiu credincios națiunii unitare române și nu voi ridica mâna mea asupra fraților mei, locuiesc pe orice teritoriu politic. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
În timpul Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918, efective din cadrul Gărzii Naționale Române Orăștie, participă sub comanda căpitanului David la asigurarea apărării orașului Alba Iulia.
Primele regimente românești
Din necesitatea înființării unităților militare românești pentru teritoriului național cu forte teritoriale românești, în cadru acțiunii de reorganizare militară, prin încorporarea periodică a foștilor militari combatanți, a luat naștere Regimentul 92 Infanterie Orăștie. Regimentul 92 Infanterie Orăștie s-a constituit în perioada februarie-aprilie 1918 în baza Ordinului de chemare nr 167 din 19 ianuarie 1919 și Ordinului de mobilizare nr. 771 din 21 martie 1919 emis de către Consiliul Dirigent, făcând parte din Divizia 18 Infanterie Sibiu.
La 22 iunie1941 începe marșul spre front și este introdus în luptele duse pentru asediul orașului Odessa la 16 octombrie 1941. în urma acțiunilor de luptă, Regimentul 92 Infanterie a suferit pierderi mari constând în efective, materiale și tehnică de luptă.
După o perioadă de refacere și reorganizare, în luna septembrie 1942, a fost trimis din nou pe front în zona Stalingradului, participând la 143 zile de lupte alături de trupele germane.
De asemenea participă la luptele pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei de sub ocupație fascistă de după 23 august 1944, unde efective ale regimentului orăștian eliberează .
Efectivele care au reușit să mai revină de pe front, după terminarea războiului, au fost încadrate la alte unități cu profil asemănător, iar Regimentul 92 Infanterie a fost desființat prin reorganizări, iar cazarma a trecut în custodia Ministerului de Interne (20.07.1949).
La loc comanda zic comuniștii
La 23 ianuarie 1949, prin decretul nr 25 sunt desființate Politia și Jandarmeria iar prin Decretul nr 110 din 7 februarie 1949 s-au înființat Trupele de Securitate care făceau parte din Ministerul de Interne și erau compuse din regimentele și batalioanele de jandarmi desființate și reorganizarea unor structuri militare.
După desființarea Regimentului 92 Infanterie „Decebal” Orăștie prin reorganizări, la 20 iunie 1949 se înființează Batalionul 6 Securitate având sediul de reședință în cvartalul cazarmal din Orăștie, trecut de acum în custodia Ministerului de Interne.
Noi și funeste perspective
La data de 30 ianuarie1990, fostele Trupe de Securitate, intrate în subordinea Ministerului Apărării Naționale, au fost transformate în trupe de apărare teritorială, primind indicative specifice Ministerului Apărării, unității militare din Orăștie i-a fost atribuit indicativul numeric 05579.
Odată cu reînființarea unităților de jandarmi, la Orăștie se formează Centrul de Instrucție Jandarmi, având atribuții de pregătire a militarilor în termen jandarmi. Ulterior ia ființă Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi “Aurel Vlaicu” Orăștie care, în paralel cu pregătirea militarilor în termen, a pregătit cadre din Jandarmeria Română.
Astăzi, dacă ar trăii bunica ar zice „s-o ales parfu și pozderu de tăte!”. Clădirea cazărmii revine primăriei.
Surse: Dorin Petresc și Ioan Lazăr, „Istoria Regimentului cezar și regesc Nr. 64 Orăștie”, ed. Corvin, Deva 2004,
Adrian Secui, http://www.orastieinfo.ro; http://www.cfic.ro
Dan Orghici
