1.5 C
Deva
marți, decembrie 5, 2023

Liga a V-a de fotbal:Cetate Răchitova vrea să-şi păstreze titlul

În prima etapă a returului, echipa din Ţara Haţegului va întâlni, pe propruiul teren, liderul clasamentului, Agrocompany Băcia

rachitova 1

După o pauză prelungită, la sfârşitul acestei săptămâni se reia Liga a V-a de fotbal Hunedoara, cu prima etapă a returului.

Derby

Etapa a X-a programează, în seria I, un veritabil derby. Duminică, de la ora 11.00, pe terenul din Ciula Mare, câştigătoarea ediţiei trecute a competiţiei, Cetate Răchitova, acum pe locul al treilea, va întâlni liderul actual al seriei, Agrocompany Băcia. Jocul este mai mult decât o întâlnire între ocupantelor locurilor 1 şi 3, cei de la “cetăţenii”, aşa cum sunt numiţi cei din Răchitova, dorind să-şi apere titlul. “Ne aşteaptă un meci greu, dar şi important. Noi, acum, suntem pe ultima treaptă a podiumului de premiere, la trei puncte de băieţii de la Băcia. Normal că ne dorim să câştigăm acest joc, pentru că obiectivuul nostru este să ne apărăm tiitlul cucerit anul trecut. Acum plătim tribut,  începutului mai slab de campionat, când am pierdut puncte importante, dar sper să nu mai avem sincope în retur”, a declarat preşedintele de onoare al celor de la Cetate, Eugen Dorel Băiconi, care este şi primarul comunei Răchitova.

rachitova primar obligatoriu

Traseu ascendent

Cei de la Răchitova se află la cel de-al patrulea sezon în Liga a V-a de fotbal Hunedoara, înscrierea în competiţie fiind legată de o poveste interesantă. “Am  participat la “Cupa Primăriilor”, în 2010, şi am ocupat locul al doilea. După această performanţă, dar şi să-mi respect o promisiune din Campania electoral, am înfiinţat echipa Cetate şi am înscris-o în campionat. În primul sezon ne-am clasat pe locul al treilea, apoi am obţinut poziţia a doua şi, sezonul trecut, am terminat primii”, a mai spus Eugen Dorel Băiconi.

Vine alt meci important

Pentru a-şi realia obiectivul, cei de la Răchitova sunt cu ochii şi pe rezultatele pe care le vor obţine contracandidatele lor la titlu. Astfel, duminică, ocupanta poziţiei secunde, Unirea General Berthelot, care are 20 de puncte, ca şi liderul de la Băcia, par a avea un meci mai uşor, la Sargeţia Bretea Română, şi, în cazul unei victorii, coroborate cu un succes al celor de la Răchitova, poate devein lider. Interesant este şi meciul dintre Cerna Lunca Cernii de Jos, locul 4, la egalitate de puncte cu Răchitova, şi Măgura Pui, poziţia a cincea, la doar o “lungime” distanţă, celelalte jocuri ale rundei, fără importanţă majoră în vârful clasamentului, fiind Dacia Boşorod – CS Ghelari şi, respectiv, Voinţa Sălaşu de Sus – AS Sântămăria Orlea. “Pentru a câştiga din nou campionatul, ne-am propus să câştigăm toate meciurile din retur, pe cât posibil. De aceea, ne gândim déjà şi la meciul din etapa a XI-a, pe care îl vom la Tuştea, cu vecinii noştri de la General Berthelot. Dacă vom câştiga aceste două meciuri, putem să ne gândim la primul loc. Revenind la jocul de duminică, cu Băcia, vreau să spun că avem tot lotul valid şi sunt convins că rezultatul se va decide pe teren”, a mai afirmat Eugen Dorel Băiconi, preşedintele de onoare de la Cetate Răchitova.

Cetate Răchitova – lot de jucători: Cosmin Olărescu, Marius Belinţan (portari); Claudiu Bâhu, Andrei Băiconi, Timiuţ Dumbravă, Claudiu Ursu, Radu Lăpugean, Doinel Paveloni, Mircea Iacoboni, Valentin Rus (fundaşi); Emanuel Băiconi, Paul Olărescu, Marius Tămăşiloni, Doinel Popovici, Valentin Manea, Florin Avrămescu, Cristian Sălăşan (mijlocaşi); Flavius Dragoş, Claudiu Sălăşan (atacanţi). Antrenori: Cristian Sălăşan, Emanuel Băiconi şi Ioan Voiconi.      

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/