8.8 C
Deva
miercuri, aprilie 17, 2024

LUPTĂ ÎN CUȘCA MMA. “Măcelarul” este gata de luptă

Un tânăr hunedorean își face loc cu pumnii, coatele și picioarele în lumea dură a MMA-ului (Mixed Marțial Art), din România. Alexandru “Măcelarul” Mezei este pregătit să mai toace un adversar în cușca MMA

16MMA

Luptătorul de 26 de ani Alexandru “The Butcher” Mezei va intra din nou în cușca MMA la începutul săptămânii viitoare la Brașov unde va avea loc prima gala a anului din circuitul RXF (Real Xtreme Fighting) din România.

Legitimat la Gladiators Gym Deva, Alexandru Mezei va lupta cu Răzvan Duță de la Respect Gym Găești în limitele categoriei 65 de kilograme a cărei centură de campion național speră s-o câștige chiar în acest an.

Va fi a patra luptă în cușca RXF pentru Alexandru Mezei care are în palmares două victorii și-o înfrângere. Toate luptele au fost date anul trecut.

“Lupt în cușcă pentru că îmi place să mă bat. Mă interesează și bani, însă nu acum. Mai întâi vreau faimă și să îmi fac un nume în MMA-ul din România ”, a admis Mezei care a dezvăluit care este atuul său dar și cea mai mare dorință în cușcă. “Sunt bun în lupta la sol dar mă perfecționez și în lupta în picioare. Îmi doresc foarte mult să câștig un meci prin knockout. Să îmi bat măr adversarul”.

Gală cu 11 lupte

Gala RXF 16 care se va disputa luni 16 februarie în Sala Sporturilor din Brașov va cuprinde 11 lupte: 10 în main card și una – între fete – la undercard. În cușcă de sub Tâmpa vor intra și doi luptători de peste hotare: un moldovean și un turc. (Sami Tamas)

[box type=”tick”]Face cunoștință cu adversarii doar în cușcă

Deși nu îi vede niciodată înainte de luptă de fiecare dată când intră în cușcă Alexandru Mezei știe tot în amănunt despre adversarul cu care urmează să se bată. Îl ajută antrenorul său Claudiu Florescu. “Nu îmi place să-mi studiez adversarii înainte de luptă. Însă, atunci când intru în cușcă știu totul despre ei de la antrenorul meu Claudiu Florescu care îi urmărește până în cel mai mic amănunt. Indicațiile lui îmi sunt de folos în timpul luptei”, spune Mezei.[/box]

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/