Din formaţia tricoloră a făcut parte şi Carol Creiniceanu, hunedorean get-beget, născut la Lupeni
În 1964 România, cu un hunedorean get-beget în lot, participa pentru a treia oară la un turneu olimpic de fotbal. Din păcate, după competiţia desfăşurată în Japonia, fotbalul românesc nu s-a mai calificat la un astfel de turneu.
Nea Piu
Pentru a ajunge în Japonia, tricolorii au evoluat în preliminarii. Pentru început a fost „trilogia” daneză, românii câştigând cu 3-2 la Copenhaga, scandinavii impunându-se cu acelaşi scor la Bucureşti, fiind necesar, conform regulamentului de atunci, un meci de baraj, care s-a disputat în Italia, la Torino, fiind câştigat de reprezentativa ţării noastre cu 2-1. În primele două meciuri, în centrul apărării a evoluat Nelu Nunweiller, cel care a antrenat, între 1984 şi 1986, pe Corvinul Hunedoara. Nunweiller III, aşa cum mai era cunoscut jucătorul ce a adunat 40 de prezenţe în echipa naţională, nu a jucat în meciul de baraj, dar la Torino s-a aflat pe teren Carol Creiniceanu. Atacant de mare clasă, Creiniceanu, născut în Lupeni, a jucat doar la două echipe în carieră. la formaţia din oraşul său natal, Minerul, şi la Steaua. În meciul de baraj, nea Piu, cum îi spuneau apropiaţii, a deschis scorul, golul victoriei fiind marcat în prelungiri de Mircea Sasu. Carol Creiniceanu a evoluat de 14 ori pentru România, înscriind 5 goluri, două dintre aceste reuşite fiind realizate la turneul olimpic. A urmat încă o dublă de calificare, cu Bulgaria, tricolorii câştigând îm abele jocuri, 2-1 la Bucureşti şi 1-0 la Sofia, Creiniceanu şi Nunweiller III evoluând în ambele partide. În jocul de la Sofia poarta României a fost apărată de Vasile Suciu, care a evoluat şi la Jiul, în sezonul 1971-1972, când petroşănenii au evoluat în finala Cupei, ultima dintre cele 3 prezenţe în echipa tricoloră fiind când acesta evolua la formaţia din Vale.
Locul 5
La turneul final, în grupe, România, pentru care Vasile Suciu nu a fost convocat în lot, a terminat pe locul doi, după RDG, viitoarea medaliată cu bronz, şi înaintea Mexicului şi Iranului. În primul joc, tricolorii au învins Mexicul cu 3-1, scorul fiind deschis de Creiniceanu, iar Nunweiller a fost titular. Cu aceştia doi în teren, dar şi cu Cornel Pavlovici, fost jucător la Jiul între 1960 şi 1962, de acolo lansându-e în fotbalul mare, România a terminat la egalitate, scor 1-1 cu RDG. Egalarea a fost adusă de Pavlovici, care avea să devină unul dintre golgheterii turneului, cu 5 reuşite, atacantul având, în total 7 selecţii şi tot atâtea goluri în echipa naţională. Apoi România a învins Iranul, cu 1-0, prin golul lui Pavlovici, Creiniceanu şi Nunweiller evoluâd şi ei. În sferturi, România, cu cei trei anterior menţionaţi pe teren, Nunweiller fiind şi căpitan de echipă, a pierdut de la Ungaria, ce avea să câştige competiţia, învingând în finală Cehoslovacia, cu 2-0, după ce Gheorghe Constantin a ratat un penalty, şi a jucat în ”turneul de consolare”. Tricolorii au depăşit Ghana, cu 4-2, Nunweiller nemaifiind folosit ]n turneu, golurile fiind marcate de Pavlovici, de trei ori, şi Creiniceanu. În jocul pentru locul 5, cea mai mare performanţă a fotbalului românesc la acest nivel, tricolorii au învins Iugoslavia, scor 3-0, primul gol al formaţiei noastre fiind reuşit de Pavlovici, cel care, înaintea turneului final, câştigase titlul de golgheter al României. Din lotul deplasat în Japonia a făcut parte şi Nicky Dumitriu II, dar fără să evolueze, jucător care a debutat în prima ligă la Jiul Petroşani. Dumitriu II, care a voluat de 7 ori pentru România, înscriind de 3 ori, a fost coleg la naţionala de juniori cu Pavlovici şi Suciu, în 1962, când tricolorii au câştigat turneul UEFA, echivalentul Campionatului European de astăzi la respectiva categorie de vârstă.
