17.7 C
Deva
luni, aprilie 29, 2024

(VIDEO) Corvinul Hunedoara a pierdut cu 1 – 2 meciul cu UTA Arad

Corvinul Hunedoara și UTA Arad s-au întâlnit sâmbătă, într-un meci amical disputat pe stadionul „Michael Klein”, din Hunedoara.

Oaspeții au condus cu 2 – 0, iar pe finalul partidei, Corvinul Hunedoara a reușit să reducă din diferență, stabilind scorul final 1 – 2.

De altfel, în a doua repriză a meciului, hunedorenii au dominat echipa din Liga a doua, condusă de pe banca tehnică de hunedoreanul Mircea Rednic.

„Am început cam temători jocul, după golul primit a fost o prima repriză echilibrată. Am avut și noi situațiile noastre, am avut o posesie bună, a crescut încrederea și ritmul, iar ritmul ți-l dă echipa. S-a văzut un pic că noi avem doar şapte antrenamente și – cumva – era și normal să nu avem ritmul adversarei noastre de azi. A două repriză am început-o foarte, foarte bine, am avut o singură nesincronizare, au ajuns o dată la noi în careu și au marcat golul de 0-2. Am marcat și noi pe final și asta mă bucură cumva că repriza a doua s-a terminat la egalitate. În plus, am avut încă două-trei situații bune de a marca, băieții nu s-au accidentat și cu astea rămânem după acest meci. În afara lui Antonov, care venea de pe drum, a și făcut un antrenament și a resimțit puțin oboseala, pe restul am vrut să-i văd minimum 60 de minute, am vorbit și la pauză cu ei. În a doua repriză parcă am început și am abordat altfel meciul, a fost un joc consistent”, a declarat Florin Maxim, antrenorul echipei Corvinul Hunedoara, potrivit fccorvinul1921.ro.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/