7.2 C
Deva
sâmbătă, mai 17, 2025

Reguli simple. Cum să ne păzim copiii de boli în vacanţă

Medicii susţin că cei mai expuşi riscurilor de îmbolnăvire în vacanţe sunt copiii şi recomandă ca înainte să plecaţi la drum să nu uitaţi acasă trusa medicală. Aceasta trebuie să conţină medicamente şi diverse materiale sanitare pentru cele mai frecvente afecţiuni de care riscaţi să vă loviţi în concediu. Explică ce este de făcut doctorul Mihaela Paul, medic primar pediatru în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.

MAT 1 (1)
Dr. Mihaela Paul

De la primele raze de soare visăm la un concediu cu familia în care să ne relaxăm şi să scăpăm de problemele de zi cu zi. Doar că atunci când vine vremea planificărilor, mulţi părinţi sunt îngrijoraţi de faptul că micuţii lor ar putea să le facă probleme în concediu. Şi uită că într-o vacanţă, copiii nu sunt o grijă în plus, ci dimpotrivă, sunt cei care fac orice moment superb cu creativitatea lor, capacitatea de a se bucura din plin de orice loc nou şi cu râsetele lor pline de încântare. Însă, momentele plăcute pot fi umbrite de îmbolnăvirea celor mici. Alergiile, virozele, toxinfecţiile alimentare şi traumatismele sunt cele mai frecvente probleme care pot să apară atunci când sunteţi în vacanţă.

ENTEROCOLITA, CEL MAI DE TEMUT DUŞMAN AL COPIILOR ÎN VACANŢĂ

Cel mai de temut duşman al copiilor în vacanţă este enterocolita infecţioasă. Specialiştii susţin că aceasta se manifestă prin tulburări ale tranzitului intestinal (scaune diareice, vărsături, frisoane). Problemele gastrice apar cel mai adesea de la alimente, în special de la cele care conţin ouă, de la dulciuri, dar şi din cauza expunerii prelungite la soare. „Cel mai frecvent, afecţiunile digestive apar din cauză că se mănâncă inadecvat, adică, părinţii dau copiilor alimente necorespunzătoare pentru vârsta lor”, a precizat medicul Mihaela Paul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Enterocolita debutează cel mai adesea cu vărsături, urmate de scaune diareice şi inconstant febră. Vărsăturile sunt de multe ori foarte frecvente şi pot împiedica aportul de lichide, ducând în final la deshidratare. La aceasta contribuie şi scaunele diareice atunci când sunt apoase şi in numar mare. Riscul de deshidratare este cu atât mai mare cu cât vârsta copilului este mai mică.

 

COPIII TREBUIE SĂ FIE HIDRATAŢI CORESPUNZĂTOR

Pentru că majoritatea părinţilor îşi doresc să petreacă vacanţa la mare, trebuie să ştie că, din cauza drumului lung şi anevoios, copiii au nevoie de o atenţie sporită. Astfel, părinţii trebuie să se asigure că cei mici sunt hidrataţi corespunzător.

 

MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE INSOLAŢIE

O altă problemă frecvent întâlnită în această perioadă la copii este insolaţia, din cauză că cel mic stă prea mult în soare. Insolaţia se poate instala atunci când temperatura ambientală este foarte ridicată şi provoacă organismul să transpire. Copilul expus într-un astfel de mediu trebuie hidratat foarte bine, pentru a-şi reface stocul de apă pierdut prin transpiraţie. În lipsa hidratării, sistemul de termoreglare al corpului nu mai face faţă căldurii excesive şi aşa apare insolaţia. „Insolaţia apare din cauza expunerii îndelungate la soare a capului, iar din cauza căldurii şi a vaso-dilataţiei şi astfel apare o presiune a creierului, apar durerile de cap şi vărsăturile. De aceea, copiii nu trebuie să stea în soare în perioadele de maximă căldură, câd soarele este foarte puternic”, a declarat medicul pediatru Mihaela Paul.

 

Dacă micuţul tău prezintă unele dintre aceste simptome în urma expunerii îndelungate şi neprotejate la soare, este indicat să-l duci imediat la umbră şi să-i dai să bea apă sau suc natural în cantităţi mici, dar regulat. Este bine să-i dai apă cu atât mai mult cu cât vomită şi se deshidratează. Pentru a favoriza circulaţia sângelui, masează-i extremităţile mâinilor şi ridică-i uşor picioruşele de la sol. Dacă prezintă arsuri solare, masează-i corpul cu o loţiune după plajă. În măsura în care ai posibilitatea, aplică-i micuţului comprese cu apă rece.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/