…dar cu șolorofel, cu șorțuleț, adică! Cel puțin așa se arată cea vajnică instituție care, dacă tot nu face nimic altceva, decât să învârtă toarta de la ceașca de ceai cu îmbunătățiri, are deschis un tunel întunecos, pe unde vin tot felul de indivizi cu șolorof sub centironul cu pântec, din cei care mereu cer ceva, sunt nemulțumiți de ceva, mai ales atunci când o anume sticlă e deziluzionant de goală. Zilele trecute, tunelul către instituția inertă, cu alimentare fotopontaică, s-a umplut de purtători de șolorof, în fruntea lor fiind un „johnny mergătorul”, pe trei sferturi plin… de supărare. Supărarea șefului de șolorofei este aceea că nici nu apucă să se trezească, în fiecare zi, că tot i se dă alt azimut către slujbă: ba la primărie, ba la mustărie, ba la berărie. Viață e asta!?
În scop salvator, șeful instituției cu tunel pentru șolorofei a făcut două plecăciuni, s-a șters pe fruntea asudată cu broderia întâiului șolorof, apoi s-a dus să dea cu plictiseala-n instanță. Numai că, de data asta, se pare că îi intră obediența la apă.
