Culesul de bubuline mici, vineții și pline de sănătate se poate face în multe feluri și pe spinări diverse. Inclusiv în regim sudist – nu că s-ar face prin Sud, ci ca în Sudul acela peste-oceanic, cu mânuitori de bici și negri convocați cu corabia. Cu mica diferență românească: în cazul prins de noi, e biciuit mânuitorul de bici. Mai în termeni de limpezime, o unitate hunedoreană care ține personaje după niște zăbrele, iese des la cules bubuline sănătoase cu „pacienți” însoțiți de „asistenți cu epoleți”. Că face asemenea activitate plină de sevă, nu-i bai. Problema este că „asistenții” se pare că au viață de sclav pe plantație. Oamenii sunt duși la lucru dinainte de crăpatul zorilor, fac ore suplimentare cu nemiluita, fără să-i întrebe nimeni dacă vor și nu-și dau viața personală peste cap, sunt sunați în miez de noapte pentru a fi convocați pe plantație. Nu mai contează că omul e liber, plantația plânge de dorul lui. Dar nimeni nu comentează, pentru că slujba-i slujbă și drujba-i drujbă.
