10.8 C
Deva
luni, octombrie 7, 2024

Vremea „butonarilor”. Hunedorenii stau binișor la umblatul pe internet

Studierea unor date provenind de la Institutul Național de Statistică, date extrase din recensământul populației din 2011, arată rezultate interesante legate de cât de prinși de „valul internetului” sunt hunedorenii. Astfel, în ciuda faptului că județul nostru, considerat (post)industrial, nu ar arăta predispoziție pentru tehnologiile informatice, lucrurile nu sunt chiar așa.

 internet

Tehnologia cucerește satele

În primul rând, trebuie notat faptul că județul Hunedoara numără aproape 160.000 de locuitori, peste vârsta de 10 ani, care susțin că folosesc internetul, respectiv puțin peste 38 la sută din populație. Or, rezultatul este cu peste trei procente peste media pe țară și departe de codașele clasamentului, Teleorman și Olt, care nu punctează nici 20 la sută în dragostea de internet.

Ca paranteză, trebuie să spunem că media în UE, contorizând persoanele care folosesc cel puțin o dată pe săptămână internetul este de 70 la sută, numai că nici analiza INS nu a punctat frecvența, astfel încât nu se poate face o comparație exactă.

Revenind la județul Hunedoara, este evident că internetul are cei mai mulți utilizatori în mediul urban, aproximativ 160.000 de persoane, dar nu e puțin lucru nici faptul că aproape 21.000 de hunedoreni de la sat utilizează acest tip modern de comunicare și informare.

Internet la plus 80

Din punctul de vedere al nivelului de educație al utilizatorilor hunedoreni de internet, să notăm că pe primul loc se află absolvenți de liceu și școală profesională, cam 66.000, pe locul doi sunt absolvenți de studii superioare, puțin peste 41.000, după care urmează absolvenții de gimnaziu. Avem în județ și 2.348 de utilizatori de internet care nu au terminat nicio școală.

Analiza pe grupe de vârstă este la fel de interesantă. Astfel, într-un trend de coborâre a vârstei de debut în relația cu mediul online, aproape 6.900 de copii hunedoreni, cu vârste între 6 și 9 ani, folosesc internetul, 860 dintre ei fiind din mediul rural. De asemenea, 32-33.000 de tineri hunedoreni, între 10 și 19 ani, sunt familiarizați cu „statul la butoane”.

Pe de altă parte, cei mai mulți utilizatori de internet din județul Hunedoara par să fie din zona de vârstă 30-44 de ani. Ceea ce nu exclude și surprizele acestei statistici, care arată că 1.380 de hunedoreni între 70 și 80 de ani, dar și 190 de peste 80 de ani folosesc cele mai moderne tehnologii de comunicare și informare, mai des sau mai rar, dar nu se lasă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/