Nu am renunţat la obiceiul de a cumpăra ziare de la chioşc, tarabe, din magazine şi de pe unde încă le mai găsesc. Uneori am impresia că de-abia le găsesc. Şi nu pentru că le-ar lua alţii înaintea mea, dar tirajele le sunt tot mai mici. Nu trebuie să fii vrăjitor pentru a ghici cu aproximaţie tirajul unui ziar. Unele publicaţii le afişează, în timp ce despre celelalte poţi întreba vânzătorii de la tarabe: câte primeau anul trecut pe vremea asta sau în urmă cu cinci ani.
Vânzătorii de ziare, din chioşcurile acelea ponosite, de pe vremea lui Ceauşescu, au rămas cam aceiaşi. Şi tarabele lor, bineînţeles. Au rămas în urmă. În Muntenegru, de exemplu, găseam chioşcuri de ziare deschise până la orele 22.00. Cu ziare, reviste, sucuri, ciocolate şi cam tot ce ţine de comerţul „de urgenţă”. În Hunedoara şi Deva, tarabele cu presă funcţionează doar în schimbul unu. Nu ştiu dacă în alte ţări oamenii citesc mai mult. Sau citesc şi seara. Sau au mai multe de citit. Dar am impresia că noi am renunţat la obiceiul răsfoitului de presă. Şi la cel al cititului, în general. Încerc să îmi explic de ce, mai ales după atâţia ani de comunism în care ziarele aproape ne erau îndesate cu forţa sub nas, ani în care Scânteia ajunsese la un tiraj de un milion de exemplare pe ediţie. Ar fi trebuit să avem o tradiţie în a citi ziare. Nu se întâmplă.
Presa tipărită pierde încet, încet, teren în faţa tehnologiei, a mediului on-line. Eu continui să cumpăr ziare, dar nu gândindu-mă că aşa o să le amân dispariţia. Sau că fac un bine presei scrise aflate în fază terminală. Pe acelaşi principiu, ar trebui să donăm bani spitalelor şi şcolilor, să facem chete pentru drumuri şi pentru ce a mai rămas din fostele întreprinderi de stat. Iau ziarele dintr-o obişnuinţă veche, deşi am Internetul peste tot cu mine, cu informaţii „în timp real” cum se spune.
Poate sunt unul dintre aceia care fac ca ziarele să mai reziste încă, deşi nici eu nu le cumpăr des. În Deva şi Hunedoara patru cotidiene locale rămân pe poziţii. M-am întrebat cum reuşesc, pentru că e din ce în ce mai greu să convingi omul să îţi cumpere produsul. Iar printul nu oferă nimic în plus faţă de informaţia pe care o găseşti pe Internet. În anii următori, presa tipărită va avea tot mai puţină importanţă. „Ne mutăm” în on-line, deşi unul dintre riscurile ştirilor de pe Internet e că sunt superficiale. Trei rânduri, o poză mişto dacă se poate şi gata ştirea. Dacă ne plac reportajele luăm National Geographic sau intrăm pe paginile unor ziare naţionale. Sau citim Replica. În rest, din puzderia de ştiri locale on-line pe care le putem selecta, deja trei sferturi sunt documentate din birou.
