Nu sunt fanul acţiunilor de protest. În ultimii doi – trei ani, cele mai multe dintre mitingurile la care am asistat, fie că a fost vorba de cele făcute de o mână de oameni, fie că au numărat sute de activişti, m-au convins că în afara spectacolului oferit publicului de pe margine şi telespectatorilor nu au însemnat mai nimic. Au avut puterea de a atrage atenţia asupra unei situaţii controversate, ceea ce e de apreciat, însă de multe ori cei care au protestat nu s-au făcut înţeleşi. Uneori, nici ei nu au ştiut pentru ce ies în stradă, ori au avut doar o idee fixă cu care au defilat, însă dincolo de gălăgia lor nu a mai fost nimic.
Luna februarie a început cu astfel de mitinguri. Nouă activişti de mediu au urcat pe sediul Minvest Deva pentru a atrage atenţia asupra problemelor legate de proiectele miniere care ar putea avea loc în zona Devei, faţă de Roşia Montană, faţă de viitoarea exploatare de la Certej. Ok, am înţeles, sunt o mulţime de controverse legate de aceste proiecte miniere, de impactul lor asupra mediului. Dar, dincolo de tam-tamul cu care sunt înfierate ele, nimeni din cei care le contestă nu oferă vreo altă soluţie. Închidem tot, lăsăm aurul în pământ, nu vrem cianură, nu vrem munţi mutaţi din loc, dar ce facem în schimb? Nu cred că mai putem aştepta să se întâmple alte minuni în ţara asta, nu de la cei care conduc ţara.
În primii ani după 1990, în Hunedoara zăpada aşternută peste oraş încă avea o nuanţă ruginie din cauza poluării de la combinatul siderurgic. În Valea Jiului, faţadele blocurilor s-au păstrat cenuşii din cauza minelor şi a poluării industriale, şi nu întrebaţi câţi au fost cei care au avut de suferit de pe urma ei. Iar până în anii 2000, când minele din zona Bradului încă funcţionau, cianura era un cuvânt comun, la auzul căruia nu cred să fi existat oameni care încremeneau, ca în faţa morţii. Şi, ciudat, nimeni nu protesta faţă de poluare. Mă întreb cum am devenit atât de sensibili faţă de ea, într-o vreme în care marii poluatori au fost traşi pe linie moartă, într-o vreme în care poluarea există mai mult şi mai grav în noxele ţevilor de eşapament.
