[box border=”full”]Ştirea: Un raport al Curţii de Conturi publicat recent readuce în actualitate retrocedările ilegale de fond forestier. Judeţul Hunedoara este menţionat cu fărădelegile comise la atribuirea a peste 15.000 de hectare de teren în Retezat, când doi cetăţeni austrieci (KENDEFFY MARIA şi PONGRACZ ELISABETA) ajung proprietarii a 9.407 ha teren forestier şi păşuni (6.304 ha pădure) în PARCUL NAŢIONAL RETEZAT, rezervaţie a biosferei UNESCO. Titlurile de proprietate au fost emise în 2006 de Prefectura Hunedoara, instituţie condusă la acea vreme de prefectul Cristian Marius Vladu şi subprefectul Attila Dezsi. Prefectura a restituit păduri ce fuseseră deja plătite de statul român foştilor proprietari înainte de instaurarea regimului comunist. Doar a treia parte din suprafaţa retrocedată poate fi luată în calcul că ar fi fost confiscată de comunişti, însă nici aceea nu putea fi restituită moştenitorilor familiei Kendeffy până la ieşirea din indiviză. Adică, statul şi moştenitorii deţineau un bun comun ce nu putea fi înstrăinat de niciuna din părţi fără o sentinţă judecătoreasă în acest sens. Cu toate astea, Prefectura Hunedoara a făcut-o şi nu oricum, ci agresiv, arogant şi cu dispreţ faţă de un bun al statului român.[/box]
Avertisment:
„Muntele ciordit” este o ficţiune atribuită unor substantive comune (vladu, dezsi sau cum le-o mai fi zicând) care ar fi putut să apară oriunde în lume dacă n-ar fi fost Transilvania un ţinut cu totul şi cu totul fără de noroc. Naraţiunea vorbeşte despre doi şmecheraşi care deschid cu şperaclul politic toate portiţele legii până când curentul devine continuu şi le filează o lampă: să fie şi ei printre băieţii deştepţi din energie. Pentru asta scot muntele la produs. Finalul ficţiunii îi găseşte stând cu ochii pe contorul de numărat bani al unei micro-hidrocentrale şi sorbind agale halbe cu bere.
Dialoguri neconvenţionale
Pe cei doi maeştrii ai cărţilor funciare i-am întâlnit pe o terasă stând lângă o cană de ceai. La început s-au codit să vorbească despre talentul lor scriitoricesc, însă s-au lăsat foarte repede convinşi. (Beţia succesului.)
Rep: Cum v-a venit ideea de a scrie titluri de proprietate?
Ottilyo Dezsun: Dacă nu poate să merge Hungary la muntele, atunci o să mergi munte la Hungary, nu aşa? Am văzut pe tizul meu Vereştoi care duce la ţara nost toate copacii, bucată cu bucată. Iştenem, ce mototol. Putem să ne unim la ţara mumă – cum ziceţi voi – cu Hungary prin titluri de proprietate. Şi iese şi un carte de toată frumuseţea, carte funciară. Înţelegi la dumneata?
Cristinel Validu: Mă, unguru’ e ‚oţ rău, dar să ştii că tot io l-am „făcut” pe el. Îţi zic, da’ să nu tragi pe bandă toate înjurăturile, cum am păţit cu ăia de la sediul PDL Călan. Ai văzut ce rahat a ieşit. Sunt sponsorul principal al campaniei. Am dat un miliard jumătate de cioate, pe româneşte. Mă-nţelegi? Că nu dau de la mama! Da-mi creez nişte obligaţii, că din salariul meu n-am de unde să dau atâtea.
Rep: Una peste alta, domnul Dezsun şi-a atins scopul chiar dacă dumneavoastră pozaţi în învingător. Aud că vă mai zice şi bozgor, adică om fără ţară. Nu vă supără asta?
Cristinel Validu: Râde ca proasta la ginecolog. Bă, eu când am semnat titlurile alea de proprietate – în 2006 – să ştii şi tu că am băgat România în UE (atâta cât s-a putut, mă-nţelegi?) înaintea lui Băsescu şi Tăriceanu. Asta am făcut.
Ottilyo Dezsun: Şi io tot UE am dat când am pus pe Acaţy Borceai cu obelisc la centrul Devei şi oferit lui titlu de proprietar pe Cetate. Să fim un clar!
Cristinel Validu: Nu mă pui tu pe mine la punct cu un „clar”, s-a înţeles? Tu, mă? Care eşti un fost miner puturos şi ungur pe deasupra…
Ottilyo Dezsun: Bozgorule! Ceferist şi beţiv eşti tu! Bine aşa?… Şi mai zic la tine şi hoţ!
Cristinel Validu: Da, mă, da’ şi tu eşti hoţ!
Ottilyo Dezsun: Şi asta spunem la mine în gura mare? Hai mai bine să bem un bere numa’ noi doi, ca fratele cu frate.
Cristinel Validu: Hai, mă! Ţi-am zis io că presa-i vina relelor în ţara asta! Mâine precis o să mint-n ziare că ţi-am zis hoţ… Ţi-ai dracu’ de javre şi de nesimţiţi!
