15.1 C
Deva
joi, mai 2, 2024

Fondurile europene, principala sursă de finanţare pentru Primăria Densuş

În 2014, administraţia din aşezarea din Ţara Haţegului a avut un buget foarte mic

Ţara Haţegului este cunoscută ca un veritabil “magnet” care atrage turiştii ce vizitează judeţul Hunedoara, iar comuna Densuş, din această zonă, este un principal pol de atracţie din acest punct de vedere.

densus primar

Noroc cu UE

În comună, în decursul anului trecut, a fost deschis un Centru de Informare Turistică (CIT), investiţie realizată prin fonduri provenite de laUniunea Europeană (UE). “Acest CIT, încă din primele zile de la deschidere, a avut numeroşi vizitatori, care au cerut informaţii despre obiectivele existente în comună, dar şi din zonele adiacente. În comună găsim mai multe lăcaşe de cult cu o vechime impresionantă, cel mai cunoscut fiind, fără îndoială, biserica de piatră din Densuş, imaginea sa fiind cunoscută nu doar în întreaga Românie, ci şi peste hotare. De asemenea, în comuna Densuş mai pot fi văzute Valea Fierului, Tăul fără fund, Movila de la Peşteana şi multe alte obiective. Legat de Valea Fierului, doresc să reamintesc că, în luna noiembrie, s-a făcut recepţia finală a modernizării drumului forestier din respective zonă, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene. De asemenea, am mai accesat un proiect pe fonduri europene pentru achiziţionarea unui utilaj multifuncţional, mai exact un buldo-excavator, extreme de util pentru lucrări edilitar – gospodăreşti”, a declarat Traian Bugari, primarul comunei hunedorene Densuş.

Au făcut clacă

Anul trecut, bugetul comunei Densuş a fost unul foarte redus, lucru ce a împiedicat realizarea unor investiţii de anvergură. Cu toate acestea, din fondurile proprii, cu multă chibzuinţă, dar şi cu sprijinul cetăţenilor din Densuş, s-au făcut lucrări importante pentru comunitatea locală. “În decursul anului trecut am continuat lucrările reţeaua de canalizare, mai exact la staţiile de epurare din Densuş şi Hăţăgel, cea din Peşteana fiind funcţională de mai mult timp, de când s-a rezolvat problema alimentării cu apă potabilă în regim centralizat. De asemenea, ca în fiecare an, s-au făcut lucrări de întreţinere şi de igienizare la instituţiile de învăţământ şi la căminele culturale din comună. Legat de acest din urmă aspect, reamintesc faptul că au început, la sfârşitul anului trecut, primele operaţiuni de reabilitare a căminului cultural din satul Poieni, singura institţie de gen nemodernizată din comună. Totodată, am început şi negocierile pentru introducerea Internetului wireless în întreaga comună, noi având semnal de telefonie mobilă pe întreaga suprafaţă a localităţii, şi în satele Poieni şi Criva, situate la o distanţă ceva mai mare de centru, trendul discuţiilor fiind unul pozitiv. Nu în ultimul rând doresc să subliniez buna colaborare pe care o avem cu locuitorii comunei. Toate proiectele de Hotărâri de Consiliu Local sunt discutate, în prealabil, cu delegaţii săteşti, dar şi cu toţi care sunt interesaţi, şi apoi sunt supuse aprobării în legislativul comunei. Şi, tot împreună cu concetăţenii noştri, am organizat clăci, în mai toate satele aparţinătoare, pentru întreţinerea şi reabilitarea drumurilor de exploataţie agricolă”, a mai spus Traian Bugari, primarul din Densuş.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/