Vizita externă în comuna din Ţara Haţegului are ca scop implementarea proiectului „Centre de vacanţă în România pentru bucuria copiilor”
O delegaţie de francezi a vizitat comuna hunedoreană Sântămăria Orlea. Acest lucru a fost posibil în cadrul proiectului ERASMUS+ , care cuprinde şi componenta „Centre de vacanţă în România pentru bucuria copiilor”
Relaţii externe vechi
Partenerii implicaţi în dezvoltarea proiectului sunt Asociaţia de Prietenie „Quimper-Sântămăria Orlea” şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Tara Hategului”, iar în derularea acţiunii multinaţionale sunt implicate cinci şcoli hunedorene din Ţara Haţegului şi trei instituţii similare din Franţa. Practic, vizita a reprezentat un final al proiectului, care implică organizarea a cinci centre de vacanţă, înfiinţate pentru a răspunde nevoilor copiilor de a-şi petrece vacanţa de vară într-un mod nu doar diferit, ci şi foarte educativ. Cele cinci centre de vacanţă vor funcţiona în Sântămăria Orlea, Haţeg, Bretea Română, Densuş şi Pui şi vor fi deschise în luna august a acestui an.
Dumitru Ioan Oprean, primarul comunei Sântămăria Orlea:
Mulţumesc delegaţiei franceze care se află la noi în comună, în mod deosebit domnului preşedinte al Asociaţiei de Quimper – Sântămăria Orlea, cel care ne vizitează de mulţi ani şi organizează nişte acţiuni extrem de interesante, nu doar la noi în comună, ci în întreaga Ţară a Haţegului. Din delegaţie fac parte şi reprezentanţi ai unor administraţii publice locale din Franţa, care asigură buna colaborare între cele două părţi. Din anul 2000 colaborarea dintre noi, principalii beneficiari fiind copiii, s-a dezvoltat de la un an la altul. Sperăm să ne fi ridicat şi noi la nivelul omologilor francezi şi să sprijinim la fel de bine activităţile, scopul fiind o creştere a nivelului de educaţie a copiilor.
Jean Le Moal, preşedintele Asociaţiei de Prietenie „Quimper – Sântămăria Orlea”:
Suntem aici de 25 de ani, în România, dar în special la Sântămăria Orlea. Acum suntem cu un program european, ERASMUS +, aflat în a doua sa fază, având alături de noi actori şi profesori. Şi cei de la Sântămăria Orlea au fost la noi, pentru a vedea cum funcţionează lucrurile în Franţa şi au vizitat primării şi alte instituţii. S-au întâlnit cu cei care lucrează în centre de vacanţă franceze şi au primit câte uin model de activitate înainte de a reveni în România. Acum am venit cu o misiune tehnică, pentru a veni în ajutorul celor care vor lucra în centrele de vacanţă de aici. Suntem mulţumiţi de colaborarea cu autorităţile locale, care s-a dezvoltat foarte mult. Este o evoluţie interesantă pentru toţi.
Annie Mignon, manager proiect din partea franceză:
Proiectul, demarat anul trecut, beneficiază de finanţări europene. Animatorii francezi au venit să colaboreze cu cei români pentru a organiza diferite activităţi pentru copii din Sântămăria Orlea şi din localităţile învecinate, Fiecare dintre aceşti animatori va
avea o activitate specifică. De exemplu, în acest an la Sântămăria Orlea se va juca rugby, ca şi la Pui, de altfel. Vom încerca să şi organizăm un meci între copii din cele două comune.
Liliana Farcaşiu, directorul Şcolii din Sântămăria Orlea:
Aceste centre de vacanţă, aceste sejururi lingvistice, practic, se desfăşoară încă de prin 2000, dar în acest an avem şi o noutate, proiectul ERASMUS PLUS+. Le mulţumim coordonatorilor francezi pentru activitate. În sfârşit, suntem şi noi parteneri într-un astfel de proiect, care face mai uşoară intrarea tuturor în Europa. Activităţile desfăşurate de-a lungul timpului s-au dovedit a fi benefice, lucru dovedit din creşterea anuală a numărului de participanţi. Anul acesta vom avea un record de participanţi, deoarece avem asigurat şi transportul elevilor din toate localităţile comunei.