În comuna din Ţara Haţegului se derulează mai multe proiecte, dar acestea sunt condiţionate de primirea banilor de la Guvern
Multe dintre investiţiile majore, începute în urmă cu câţiva ani, sunt, practic, blocate, din cauza nealocării fondurilor guvernamentale. Această situaţie durează de prin 2009 şi, din păcate, continuă şi în prezent.
Speranţe pentru apă şi canalizare
O localitate care se află într-o astfel de situaţie este comuna hunedoreană Râu de Mori, din Ţara Haţegului. Aici se derulează un proiect de mare importanţă pentru comunitatea locală, dar acesta se derulează greu, din motive independente de voinţa reprezentanţilor administraţiei publice locale de aici. „Se ştie că noi derulăm, de mai mulţi ani, un amplu proiect de introducere a reţelelor de apă şi canalizare în mai multe dintre satele comunei, pe fonduri guvernamentale, conform fostei Hotărâri 577. de vreo cinci ani, însă, finanţările vin foarte greu. Nu demult am primit banii restanţi de pe 2013, pentru a achita lucrările efectuate la această investiţie în cursul anului trecut. La ora actuală, lucrările se apropie, cu paşi destul de mari, de finalizare. Dacă vom primi banii alocaţi pentru 2014, de data aceeasta conform Ordonanţei 28, care a înlocuit vechiul act normativ mai sus menţionat, vom reuşi să finalizăm lucrările în acest an. Practic, la această investiţie, care se implementează în şase sate aparţinătoare, respectiv în Suseni, Râu de Mori, Ostrovel şi Brazi, pe o axă, şi în Clopotiva şi Valea Dâljii, pe altele, lucrările au început în urmă cu 16 ani, mai exact în 1998. Sunt, totuşi, optimist, şi sper ca în acest an să finalizăm această investiţie deosebit de importantă pentru comunitatea locală”, a declarat Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori.
Statutul de staţiune, extrem de scump
Comuna Râu de Mori este cea mai întinsă localitate rurală din judeţul Hunedoara şi ocupă locul al treilea în acest „clasament” la nivel naţional. Pe raza comunei Râu de Mori funcţionează, de mai mulţi ani, o bază de agrement, foarte cunoscută, nu doar de către hunedoreni, ci şi de mulţi alţii, la Râuşor. De mult timp, reprezentanţii administraţiei publice din Râu de Mori doresc ca statutrul de bază de agrement să fie schimbat şi locaţia să primească gradul de staţiune, primii paşi în acest sens fiind făcuţi deja. „Este foarte posibil să aparăHotărârea de Guvern prin care zona Râuşor să fie declarată staţiune montană de interes naţional. Noi încă de anul trecut am reuşit să câştigăm un proiect european, pentru dezvoltarea zonei, în special în ceea ce priveşte reţeaua de infrastructură. Din păcate, însă, de aici au început marile probleme. Astfel, din valoarea totală a proiectului ne-a fost aprobată, pentru finanţare doar o jumătate. Practic, la ora actuală, noi ar trebui să acoperim, de la bugetul propriu, diferenţa de sumă, care este una considerabilă pentru noi, fiind în valoare ce aproximativ 1,25 milioane de euro. Am luat legătura cu Ministerul Dezvoltării, prin care s-a depus proiectul, pentru ca să putem să reevaluăm documentaţia, mai exact proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate. Sperăm să găsim o soluţie de reducere a costurilor, pentru că, repet, noi nu putem asigura acea cofinanţare de peste un milion de euro”, a mai spus primarul din Râu de Mori, Niculiţă Mang.