În comuna din Ţara Zarandului primele trei luni ale anului în curs au adus rezultate pozitive atât pentru edili, cât şi pentru locuitori
Amplasată în nord-estul județului nostru, înspre Alba, în Țara Moților, comuna Blăjeni este una dintre localitățile rurale hunedorene mici ca număr de locuitori, dar cu o întindere destul de mare.
Curăţenie, utilaj multifuncţional şi locuri de muncă
Comuna Blăjeni, care este situată pe ambele maluri ale Crișului Alb, pe lângă așezarea de reședință omonimă, mai are în componență încă șapte sate, acestea fiind Blăjeni-Vulcan, Criș, Dragu-Brad, Groșuri, Plai, Reț, Sălătruc. Aceste sate, care se întind de o suprafață de 88 de kilometri pătrați, sunt așezări răsfirate, de munte, aidoma și altor localități rurale din Ținutul Zarandului. În mod firesc, şi aici, odată cu venirea primăverii şi a Sărbătorilor Pascale, ca în orice aşezare cu oameni gospodari, s-a pus un mare accent pe curăţenia din comună. “Odată cu sfârşitul iernii, care la noi ţine mai mult, am făcut o ampălă acţiune de curăţenie în comună. În principal la această acţiune au participat persoanele beneficiare de ajutor social şi angajaţi ai primăriei, iar într-o zi am primit şi o mână de ajutor din partea elevilor şi cadrelor didactice de la şcoala din Blăjeni, singura unitate de învăţământ care mai funcţionează în comună. Nu în ultimul rând vreau să menţionez că ne-au fost alături şi concetăţeni de-ai noştri, care fie au ieşit cu noi la activitate, fie au avut grijă să-şi întreţină curăţenia în jurul gospodăriilor şi a terenurilor pe care le deţin. În altă ordine de idei, doresc să mai menţionez că ne apropiem de implementarea primului proiect cu finanţare europeană, în valoare de 100.000 de euro, de care a avut parte, în întreaga sa istorie, comuna Blăjeni. Este vorba despre achiziţionarea unui utilaj multifuncţional, prin Grupul de Acţiune Locală “Ţara Zarandului”, din care face parte şi comuna noastră, care este destinat operaţiunilor edilitar-gospodăreşti, precum toaletarea vegetaţiei de marginea drumurilor, lucrărilor de deszăpezire şi altora. Este vorba, mai exact, despre un tractor dotat cu remorcă, sărăriţă, lamă de deszăpezire şi altele. De asemenea, tot în primul trimestru al anului în curs, în urma unei bune colaborări cu mai multe instituţii publice sau private, peste 20 de concetăţeni s-au angajat, în condiţii favorabile ambelor părţi, la o societate comercială din zona Bradului”, a declarat Horia Flavius Jurca, primarul comunei hunedorene Blăjeni.
Patriotism local
Ca toţi moţii, şi cei din Blăjeni sunt mândri de originile lor. Ba mai mult, pe aici circuilă o vorbă din bătrâni care spune că, pentru a fi un bun blăjenar, trebuie să ai cal alb, cireş în poartă şi să te numeşti Candin. Totodată, în comună funcţionează un ansamblu de tulnicărese, ce poate fi întâlnit doar în puţine aşezări din Ţara Zarandului, precum şi un alt ansamblu, de această dată folcloric, numit, cum altfel, decât “Tulnicul”. Dar brand-ul comunei rămâne ţuica de cireşe. “Noi, blăjenarii, ne mai mândrim cu un lucru, cu ţuica de cireşe. Pentru a scoate o ţuică de cireşe aşa cum trebuie este mult de muncă. În plus, cantităţile produse nu sunt foarte mari, aşa că mare parte a acestei licori, a cărei tărie este în jur de 60 de grade, ca la orice vinars întors care se respectă, este ţinută pentru consumul propriu ori pentru o degustare cu apropiaţii”, a mai spus Horia Flavius Jurca, primarul comunei Blăjeni.