FOTBAL/LIGA A III-A, SERIA A IV-A/ETAPA A IV-A/FC Hunedoara e pe zero la „adevăr”! 3 puncte şi de la capăt

În prima deplasare FC Hunedoara a amortizat complet începutul total nefast de campionat.

12-AMORTIZAT

Vineri, în prima deplasare a sezonului, FC Hunedoara a învins cu scorul de 2-0 pe Jiul Rovinari echipă neînvinsă în primele 3 etape. La pauză a fost 0-1! Ambele goluri ale trupei antrenate de Constantin Olariu au fost marcate de fundaşul central Ionuţ Homei (foto la minge)!

Pragmatici în start şi pe final

Într-un joc apreciat ca fiind echilibrat pe alocuri surse demne de încredere care au văzut partida de la Rovinari au povestit pentru cititorii ZIARULUI HUNEDOREANULUI că cele două combatante şi-au împărţit egal perioadele de dominare cu un plus de pragmatism în contul vizitatorilor. Conduse pe propria tabelă de marcaj gazdele au controlat repriza secundă, însă steril. Prima parte a fost a oaspeţilor care au deschis repede scorul încă din minutul 3 prin Homei – bară gol cu capul din careu din centrarea din lovitură liberă a lui Pepenar. Hunedorenii îşi puteau mări avantajul până la pauză, însă Dan Suciu şi Flavius Nicula au ratat ţinta.

Pe fondul unui arbitraj bun FC Hunedoara a evoluat în repriza a doua pe cartea contraatacului şi i-a ieşit. Acelaşi Homei a închis tabela după ce a trimis la vinclu din marginea careului mare mingea aşezată pentru şut de nou intratul Vîrtan (81).

Au legat victoriile

Succesul de la Rovinari este al doilea la rând pentru FC Hunedoara după 1-0 pe teren propriu cu Vulturii Lugoj în runda precedentă. În prima etapă FC Hunedoara a fost învinsă pe teren propriu, scor 0-1, de FC Caransebeş iar în runda a doua a stat.

[box border=”full”]

CASETA TEHNICĂ

Jiul Rovinari………………. 0 (0)

Muja – Arpăneţă (46 Măinerici), Cîrciumaru, Dăianu, Daviţoiu – Tudorache, Popescu, Stegaru, Minciună (58 Zamfir) – Fotescu, Şoşoi (46 Văcaru). Antrenor: Ioan Trofin.

FC Hunedoara ………………2 (1)

Fl. Raţ – Al. Petresc, Dosan, I. Homei, B. Roiu (84 Lorincz), R. Muntean, J. Vajda (cpt;), Şoit (69 Vîrtan), Pepenar, Fl. Nicula (73 Lintaru) – D. Suciu (83 Apachiţei). Antrenor: Constantin Olariu.

Au marcat: Ioan Homei (3 şi 81).

Arbitru: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea). Asistenţi: Nicuşor Marin (Suseni -Argeş) şi Elena Mazilu (Râmnicu Vâlcea).

[/box]

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente